Vedete care au slăbit repede după naştere

1 octombrie 2017   Viață de vedetă

Celebrităţile duc o adevărată bătălie cu plăcerile gastronomice pentru a slăbi după sarcină. Dar coapsele fine şi taliile de viespe nu se obţin peste noapte, aşa că efortul depus este pe măsură!

Jessica Alba face mult sport

Jessica Alba a dat naştere anul trecut celei de-a doua fetiţe, micuţa Haven.

Toată lumea se aştepta ca diva să se ascundă de presă din cauza kilogramelor în plus, dar n-a fost aşa.

La doar patru luni după ce şi-a ţinut pentru prima oară fetiţa în braţe, Jessica se afla pe plajă, într-un costum de baie care îi punea în valoare formele de invidiat.

Cum a reuşit? Vedeta spune că a renunţat la mâncarea procesată mecanic, la sare, la zahăr, la dulciuri şi mai ales la fast-food.

În plus, sportul a devenit o necesitate pentru ea şi îşi petrece la sală trei ore zilnic, de cinci ori pe săptămână.

Mariah Carey este atentă la siluetă

Cunoscuta cântăreaţă Mariah Carey a adunat nu mai puţin de 35 de kilograme în timpul sarcinii gemelare, aşa că era disperată să revină la silueta iniţială.

A încercat foarte multe programe de slăbit care n-au funcţionat, astfel că a urmat o dietă foarte strictă.

Mariah a consumat 1.500 de calorii pe zi, făcând sport de trei ori pe săptămână.

Rezultatul? A slăbit peste 30 de kilograme în doar jumătate de an!

Program sever de slăbit pentru Nicoleta Luciu

Nicoleta Luciu nu conteneşte să ne uimească! După naşterea tripleţilor, ea a scăpat de 22 de kilograme şi vrea să mai slăbească puţin pentru a ajunge la forma fizică cu care le-a sucit minţile bărbaţilor.

În meniul ei şi-au făcut loc iaurturile, legumele, fructele, brânza şi carnea slabă. În total, vedeta a consumat 1.000 de calorii pe zi.

În plus, face multă mişcare, iar activităţile din familie au ajutat-o să-şi atingă planul propus.

Mai multe