Zodiile care bârfesc cel mai mult

4 iulie 2018   Ghid de viață

Cu siguranţă ai întâlnit măcar o dată în viaţă acea persoană care ştie totul despre toţi şi nu poate să ţină nici măcar un secret. Ei bine, bârfitoarea grupului, cum mai e numită, s-ar putea să fie o nativă din următoarele semne zodiacale!

Gemeni

Tinzi să promiţi că nu vei spune niciodată nimic, însă în secunda următoare deja te gândeşti cu cine ar trebui să împarţi vestea. Ştii să câştigi încrederea unei persoane, ca mai apoi să o trădezi cu nonşalanţă. Cu toate astea, rar eşti descoperită ca fiind vinovată, căci ştii să duci vorba dintr-o parte în alta, astfel încât să i se piardă urmele.

Balanţă

Deşi eşti cunoscută pentru spiritul tău justiţiar şi echilibrul de care dai dovadă întotdeauna, nu te poţi abţine din a bârfi când găseşti momentul potrivit. Deşi pari drăguţă şi că nu ai face rău nimănui, eşti o persoană destul de bârfitoare, mereu interesată de grija altuia. Nu îţi pasă dacă faci acest lucru public, ba chiar consideri că e mai bine să ştie o lume întreagă tot ce ai tu de spus despre X şi Y. Te consideri un arbitru sau un mediator, a cărui datorie este să asculte fiecare variantă în parte înainte de a judeca.

Vărsător

Preferi să te prefaci că nu îţi place bârfa şi nici drama. Cu toate astea, nu ai rata nici măcar o ştire când vine vorba de persoanele care nu te plac sau pe care nu le simpatizezi. Nu vrei să te implici în scandaluri, dar nici nu stai departe de ele, fiind mereu la curent cu tot ce se întâmplă în jurul tău. De aceea, mereu vei afla prima. Ai nevoie doar de puţină imaginaţie şi un strop de curaj pentru a arunca un scandal în aer, fără să îţi pese de consecinţe.

Peşti

Timidă şi la locul ei întotdeauna, nu bârfeşti din plăcere, ci mai mult din necesitate. Ai tendinţa să te confesezi oricărei persoane şi, de cele mai multe ori, eşti prea naivă. Spui toate secretele celor din jur, fără să îţi dai seama că interlocutorul tău poate să se folosească de informaţiile tale pentru a-ţi face rău. Fii mai atentă ce şi cui îi poveseşti sau vei fi percepută ca o persoană care ştie numai să bârfească.

:

Mai multe