Zodiile care înşală în septembrie. A partenerului tău e printre ele?
Sunt trei la număr şi nu îşi pot ţine mâinile acasă. Vor să aibă totul pe placul inimii, chiar dacă alegerile lor îi pot răni pe cei din jur. Îţi prezentăm, mai jos, zodiile care înşală în septembrie:
Fecioară
Cei născuţi în zodia Fecioară ar putea fi determinaţi de Saturn, revenit în mers direct pe casa sentimentală şi a aventurii, să calce strâmb în relaţie. După ce în ultimele 5 luni nativii au analizat şi reanalizat situaţia amoroasă în care se află, s-ar putea ca acum să fie tentaţi să se consoleze în braţele altei persoane, cu atât mai mult cu cât aceste reevaluări nu au fost mulţumitoare pentru ei. În plus, Luna Nouă formată acum aduce ocazia unor noi începuturi în zona relaţională, fapt ce poate, din nou, să favorizeze o relaţie, chiar şi clandestină.
Scorpion
Cei născuţi în zodia Scorpion se vor bucura de tranzitul lui Venus, planeta iubirii şi a beneficiilor, întocmai prin semnul lor, pe casa personalităţii, totodată, activând şi sectorul relaţional. Astfel, nativii se vor bucura de mici noroace în dragoste şi vor avea o predispoziţie aparte către flirt, aventură şi distracţie.
Săgetător
Luna Plină de la finele lui septembrie se formează în sectorul sentimental şi al aventurii, semn că cei născuţi în zodia Săgetător încheie o etapă, dar au şi ocazia să demareze o alta. Totodată, acum va fi momentul culegerii roadelor, iar acei nativi care sunt nemulţumiţi de relaţia pe care o au şi simt nevoia unei schimbări, ar putea fi tentaţi să calce strâmb şi să-şi înşele partenerul de viaţă. Ceea ce nu este, însă, exclus, este ca această aventură de acum să se transforme într-o adevărată poveste de dragoste mai târziu.
Sursa: unica.ro