1 din 6 cupluri dorm separat! Sunt mai fericite?
Tot mai multe cupluri ajung să doarmă în paturi separate, din diverse motive. Se află în pragul divorțului sau duc o viață mai bună așa?
Sforăitul unuia dintre parteneri, trezitul în mod repetat în timpul nopții și foitul sunt motivele principale pentru care anumite cupluri optează să se separe când vine vorba de dormit. Un nou studiu, efectuat pe 2.000 de adulți, a tras concluzia că jumătate din ei au dormit într-o altă cameră decât în dormitorul matrimonial, la un moment dat în viața lor de cuplu.
Pentru mulți, asemenea practică nu prevestește nimic bun. Dorm separat, mai e doar un pas până la despărțitul definitiv, la avut o viață separată și în timpul zilei, nu numai în timpul nopții. Pentru alții, însă, e ceva binevenit, care le îmbunătățește viața și, culmea, relația cu jumătatea lor.
„Oamenii spun, de multe ori, că dorm mai bine împreună, dar, atunci când le monitorizăm creierul, observăm că acesta nu intră într-un somn profund, pentru că persoana în cauză este constant trezită de tot felul de mișcări și sunete”, susține directoarea „Sleep and Depression Laboratory”, Colleen Carney, care a stat de vorbă cu cei de la CBC. „Asemenea lucruri creează multe probleme!”, a conchis aceasta.
De multe ori se vorbește despre „divorțul somnului”, dar Carney e de părere că trebuie să nu mai avem preconcepții legate de dormitul separat. „Nu e cinstit să-i spunem «divorțul somnului», din simplul motiv că oamenii continuă să aibă relații satisfăcătoare și bune chiar și dacă dorm separat”, a precizat expertul.
Risa și Lance Lee, din Halifax, dorm separat de 14 ani. „Ajungeam, de cele mai multe ori, să dorm pe jos, doar ca să nu-l trezesc pe el”, ne explică Risa despre somnul ei agitat din timpul sarcinii. „Era ridicolă întreaga situație!”, a conchis aceasta.
Lance, pe de altă parte, încerca să nu se miște deloc, pentru ca Risa să poată adormi și dormi, de fapt, mai mult timp. „Ne agitam mai mult, de fapt. Toată străduința noastră de a nu-l deranja pe celălalt n-a făcut decât să creeze tensiune între noi”, a tras Risa concluzia evidentă.
Risa a propus să încerce să doarmă și separat, iar Lance a fost de acord. Singura lor provocare, în acest sens, era că trebuia să treacă peste preconcepțiile sociale – acea senzație că fac ceva greșit și că, astfel, se îndreaptă spre divorț.
Dormitul separat nu numai că nu le-a afectat relația, ci chiar le-a îmbunătățit-o. „Gândiți-vă și voi, dacă eram cu adevărat îndreptați spre divorț, nu eram în pragul divorțului timp de aproape 15 ani, nu?”, a dezvăluit Risa.
foto - Shutterstock