3 motive pentru care ar trebui să consumi sare de Himalaya. Are efect detoxifiant şi face minuni pentru organism

14 februarie 2020   Lifestyle

Sarea de Himalaya este înlocuitorul sănătos al celei iodate, spun nutriţioniştii şi medicii care recomandă includerea sa în dieta ta zilnică. Motivul? Sarea de Himalaya are proprietăţi nutritive şi hrănitoare. Coloraţia sa rozalie este 100% naturală, conferită de abundenţa de macrominerale şi microminerale.

Dacă foloseşti la mesele zilnice sau la gătit sare iodată, poţi să o înlocuieşti cu sarea de Himalaya. Iată doar câteva dintre cele mai importante motive pentru care este foarte benefică pentru organism:

Este bogată în minerale

Faptul că sarea de Himalaya este foarte bogată în minerale îi conferă o putere curativă impresionantă, notează secretele,com. Această sare conţine 84 de minerale, electroliţi şi elemente preţioase pentru sănătatea întregului organism. Teoretic, sarea de Himalaya poate corecta orice deficienţă minerală. Printre altele, aceasta conţine calciu, zinc, fier, magneziu şi iod, adică principalele cinci minerale de care corpul nu trebuie să ducă lipsă!

Citeşte şi: Ce să faci dacă îţi cad genele. Trucuri pe care să le încerci ca să le stimulezi creşterea

Conţine sodiu brut, neprocesat

Sarea de Himalaya abundă şi în sodiu, care, spre deosebire de cel provenit din sursele alimentare procesate, este cu adevărat benefic pentru organism! Sodiul are proprietatea de a regla volumul sângelui şi tensiunea arterială, dar şi de a controla contracţiile musculare, funcţiile inimii şi impulsurile nervoase. Doza zilnică recomandată de sodiu este cuprinsă între 1500 şi 2300 de miligrame la femeile şi bărbaţii cu vârste între 9 şi 50 de ani. O linguriţă de sare de Himalaye conţine până la 400 miligrame de sodiu!

Detoxifică organismul

Mulţumită profilului său mineral, această sare este foarte bună şi pentru detoxifierea atât internă, cât şi externă. Ionii negativi şi mineralele conţinute de sarea de Himalaya permează pielea cu uşurinţă, detoxifiind-o şi reîntinerind-o. Aerosolii cu această sare sunt iarăşi foarte benefici, având proprietatea de a purifica aerul ambiental de poluanţi.

Citeşte şi: De ce trebuie să purtăm ochelari în faţa calculatorului şi ce înseamnă regula 20-20-20 pentru sănătatea ochilor

Cum alegi sarea de Himalaya?

Sarea de Himalaya este disponibilă în multe plafaruri şi magazine naturiste specializate, dar şi pe internet, fiind comercializată fie în stare granulară fină, fie sub formă de bulgări grunjoşi. Pentru uz intern, cel mai indicat este să alegi sarea de granulaţie fină. 

Mai multe