5 sfaturi pentru mai multă lumină naturală în casă

2 iulie 2018   Casă și Grădină

E bine ştiut faptul că ferestrele mari, fără să fie obstrucţionate de alte elemente sau albul de pe perete fac de obicei ca o încăpere să fie mai însorită. Dar aceste modalităţi nu sunt şi singurele. CasoTeca îţi prezintă cinci sfaturi pentru mai multă lumină naturală în casă.

Acum că e vară, avem parte de mai multă lumină naturală în casă. De aceea, ar fi şi păcat să nu profităm din plin de ceea ce natura ne dă, asta până când toamna şi iarna îşi vor reintra în drepturi.

Cinci sfaturi pentru mai multă lumină naturală în casă

Una dintre metode pe care o poţi pune în practică pentru mai multă lumină naturală se referă la ferestrele din tavan. Acest lucru e posibil doar dacă stai la casă sau ai în plan să-ţi construieşti una. Cine locuieşte la bloc, nu are cum să beneficieze de această nouă fereastră. De aceea, dacă te gândeşti să-ţi construieşti propria casă, atunci ia în calcul şi acest lucru. Şi asta pentru că lumina naturală care vine de sus este mai puternică decât cea de la ferestrele normale. Aşa că, dacă ai oportunitatea a instala astfel de fereastră, nu te sfii să o foloseşti. Dacă o foloseşti la bucătărie, e bine de ştiut că pentru un efect maxim, culoare mobilierului trebuie să fie în nuanţe deschide. Poţi alege fie alb, fie alte nuanţe pale.

Vopseşte podeaua în alb

Nu este un secret că tavanul alb face o cameră să pară mai mare, iar pereţii albi au acelaşi efect. O podea albă va maximiza efectul de strălucire. Dacă ai un buget restrâns şi ai parchet din lemn masiv, atunci poţi opta pentru vopsirea lui în alb. Podeaua astfel vopsită va reflecta lumina naturală. Iar dacă această variantă nu este posibilă, atunci ia în calcul un covor în nuanţe deschise.

Află ce alte trucuri  poţi folosi pentru a obţine mai multă lumină naturală în casă pe casoteca.ro.

Mai multe