Accesorii pentru casă care te ajută să fii mai organizată

28 iulie 2017   Casă și Grădină

Să păstrezi ordinea în casă este un lucru dificil atunci când nu locuieşti singur. Iar dacă mai ai şi copii sau pur şi simplu nu ai prea mult timp la dispoziţie, atunci cu siguranţă lucrurile nu vor sta la locul lor. Pentru a te ajuta în demersul tău de a fi organizat/ă, CasoTeca îţi arată 5 accesorii pentru organizare pe care merită să le cumperi.

5 accesorii pentru organizare pe care merită să le cumperi

Sunt multe accesorii pentru organizare care sunt menite să ne facă viaţa mai uşoară. Spre exemplu, cutiile de depozitat pantofii. Sau rafturile metalice pe care le putem pune în bucătărie, pentru mai mult spaţiu în dulap. În timp ce unele sunt folositoare, altele nu ne scapă de bătăile de cap, aşa cum promit.

Sharon Lowenheim , specialist în organizare, spune care sunt cele 8 accesorii pentru organizare pe care merită să le cumperi. Dar şi cele care nu fac ce promit.

„Îţi poţi dubla spaţiul din dulapurile din bucătărie cu ajutorul acestor poliţe”, spune Lowenheim. Acestea pot fi folosite nu doar în dulapuri, dar şi în frigider, pentru a vedea mai bine obiectele sau produsele mai mici.

Potrivit lui Lowenheim, poţi transforma sertarul plini de lucruri într-o capodoperă organizatorică în cel mai scurt timp. Şi totul cu ajutorul unui organizator de sertare. „Vei putea vedea totul în sertar şi vei şti că de fiecare dată când vei căuta ceva sertar, lucrurile sunt în acelaşi loc ca înainte”, mai spune specialistul în organizare. Fie că este vorba de un sertar de birou sau unul de bucătărie, organizatorul va fi noul tău cel mai bun prieten.

Mai multe