Căluţii de mare, o raritate a naturii
Vietăţi marine simpatice, căluţii de mare impresionează prin gingăşia şi forma lor deosebită. Ei trăiesc în adâncurile oceanului şi sunt singurele animale care pot înota în poziţie verticală. Viaţa lor e o continuă provocare, deoarece sunt nevoiţi să se adapteze unui mediu în care prădătorii subacvatici sunt cei care deţin supremaţia.
Căluţul de mare face parte din familia Syngnathidae şi este un peşte marin în forma literei S. Graţie formei sale atipice, căluţul de mare se deosebeşte de ceilalţi peşti şi este considerat un dar al naturii. Acoperit cu plăcuţe osoase, căluţul de mare are aripioare pe spate, care îl ajută să se deplaseze prin înot. Poate fi întâlnit într-o varietate de culori, de la roşu şi galben până la maro închis. În lume, există peste 50 de specii de căluţi de mare, care trăiesc în apele tropicale şi temperate, printre corali şi plante marine, de care se agaţă cu ajutorul cozii. Pot fi văzuţi atât la adâncimi mari, cât şi în apropiere de mal. Micile vietăţi respiră prin branhii, la fel ca peştii, şi se hrănesc, de regulă, cu alge şi crustacee.
Hippocampus abdominalis, „uriaşul“ apelor
Este cea mai mare specie de căluţ de mare şi are o lungime de peste 35 de centimetri. Trăieşte în Australia şi Noua Zeelandă şi se găseşte poate fi galben sau maro. Se deosebeşte de celelalte specii prin abdomenul său proeminent şi coada mai lungă. El poate fi ţinut şi în acvariu, însă necesită o îngrijire specială.
Hippocampus angustus, vânătorul din adâncuri
Coroniţa lui are cinci spini dezvoltaţi, care îl ajută să se apere împotriva prădătorilor. Coloritul său este variabil şi include mai toate culorile. Adesea, acest căluţ poate avea dungi sau un model similar pânzei de păianjen. Ochii săi se mişcă circular, pentru a putea vedea mai bine hrana, dar şi prădătorii.
Hippocampus barbouri, căluţul de mare dungat
Este un căluţ de mare cu o coroniţă medie şi cinci spini proeminenţi, folosiţi drept scut. Faţă de celelalte specii, acest căluţ de mare este mai mic, de aproximativ 15 centimetri şi se mişcă lent, chiar şi când iese la vânătoare. De asemenea, el îşi păstrează aceeaşi culoare, galbenul natural şi dungile deosebite. Poate fi întâlnit în Indonezia, Malaezia şi Filipine.
Ştiai că...
...la căluţii de mare, masculul este cel care aduce puii pe lume? Femela depune circa 1500 de ouă iar partenerul ei este nevoit să le protejeze între 4 şi 6 săptămâni.
...asemenea cameleonilor, căluţii de mare îşi pot schimba culoarea în funcţie de mediul înconjurător? Aceasta este o modalitate prin care se apără de prădători.
... deşi sunt pe cale de dispariţie, căluţii de mare sunt capturaţi şi folosiţi în scopuri terapeutice în China?
...potrivit legendelor greceşti, căluţii de mare purtau în valuri carul lui Poseidon?
... legea protejează căluţii de mare, iar capturarea lor în scopuri comerciale este strict interzisă?