Carnet de sănătate animale. Ce este şi când trebuie făcut

24 martie 2011   Casă și Grădină

Carnet de sănătate animale. Carnetul de sănătate al unui animal e documentul ce serveşte drept dovadă a măsurilor de profilaxie şi atestă dreptul de proprietate al stăpânului asupra lui. Se face de către medicul veterinar începând cu a şasea săptămână de viaţă, în cazul unui câine, şi cu a opta săptămână, în cazul unei pisici.

Carnet de sănătate animale - Ce este acest document

Acest tip de document e important din punct de vedere legislativ,în primul rând ca dovadă a vaccinării antirabice. Prin prezenţa la începutul documentului a datelor despre proprietar,cât şi despre animal,carnetul de sănătate vă ajută să vă identificaţi animalul în cazul pierderii lui.

Asta cu atât mai mult cu cât orice animal trebuie să fie identificat prin microcip,seria acestuia fiind menţionată în carnetul de sănătate. Implantarea unui microcip costă între 50 şi 150 de lei.

Carnet de sănătate animale - Când se face documentul

E necesar să aibă carnet de sănătate câinii, pisicile,iepurii şi dihorii. La un căţel,carnetul de sănătate se face de la 6 săptămâni,moment în care te prezinţi cu el la veterinar pentru începerea seriei de vaccinuri.

Până la vârsta de 3,5 luni se fac vaccinări profilactice din două în două săptămâni,urmând ca după terminarea acestei serii să se repete un vaccin polivalent şi antirabic din an în an,până la sfârşitul vieţii.

Cât costă un vaccin

Preţul unui vaccin este cuprins între 50 şi 70 de lei,cel antirabic costând între 80 şi 100 de lei. La pisică,prima vaccinare survine la vârsta de 8 săptămâni,urmând ca peste încă o lună să se efectueze un rappel şi o vaccinare antirabică.

De asemenea,în carnetul de sănătate sunt trecute obligatoriu deparazitările interne periodice ori curative şi deparazitările externe lunare.

Carnet de sănătate animale - Ce informaţii conţine

În acest document mai pot fi efectuate însemnări privind alergii cunoscute,datele intervenţiilor chirurgicale sau bolile cronice de care suferă animalul.

Toate însemnările din acest document sunt făcute doar de către medicul veterinar,care semnează,parafează şi răspunde pentru înscrisurile efectuate.

Vă trebuie paşaport dacă vreţi să ieşiţi cu el din ţară

Paşaportul unui animal conţine,ca şi carnetul de sănătate,toate datele privind animalului,microcipul de identificare,vaccinurile şi deparazitările efectuate.

Singura diferentă este că doar paşaportul vă permite să călătoriţi în străinătate cu animalul,nu şi carnetul de sănătate. Paşaportul se face în clinicile veterinare,iar validarea lui cade în sarcina Direcţiei Sanitar Veterinare.

Liviu Harbuz,medic primar veterinar,www.salvavet.ro

Aşteptăm întrebările dv. la adresa:urgente_veterinare 9331@yahoo.com

Mai multe