Iată de ce să-ţi cumperi o pisică şi nu un câine

1 77595 original jpg jpeg

Sunt pisicile animale de companie mai bune decât câinii? Evident, iubitorii de pisici ar spune că da. Noi îţi prezentăm câteva motive care te vor convinge că, uneori, e mai uşor să ai grijă de o pisică decât de un câine:

Pisicile nu au nevoie de mult spaţiu

Spre deosebire de câini care nu pot trăi în spaţii mici, sau cel puţin nu ar trebui, mai ales dacă vorbim de o rasă de talie mare, pisicile pot trăi foarte bine chiar şi într-o garsonieră.

Vei cheltui mai puţini bani

O pisică vine cu cheltuieli mai mici decât un câine. Deşi dacă alegi să îţi cumperi o pisică dintr-o rasă foarte scumpă lucrurile ar putea sta diferit, dacă optezi pentru o rasă comună sau chiar adopţi o pisică cheltuielile cu întreţinerea ei sunt minime.

Pisicilor le place să stea în casă

Spre deosebire de câini care trebuie plimbaţi zilnic, psicile pot sta tot timpul în casă, atât timp cât sunt hrănite.

Nu fac zgomot

Chiar şi cei mai mari iubitori de câini ştiu că lătratul acestora la cinci dimineaţa nu este cel mai plăcut lucru, nici pentru ei, nici pentru vecinii care bat la uşă. În cazul pisicilor, acest inconvenient nu există.

Puii de pisică sunt mai uşor de îngrijit decât căţeii

În primele luni de viaţă atât puii de pisică, cât şi căţeii necesită o mai mare atenţie. Ulterior, vei vedea că va fi mai uşor să ai grijă de puii de pisică decât de căţei. De exemplu, aceştia pot fi lăsaţi singuri fără probleme, în timp ce căţeii pot face un dezastru în casă dacă sunt lăsaţi nesupravegheaţi o perioadă mai mare de timp.

Sursa foto: harvadichtus.org



Recente

Clatite americane cu spanac  Sursa foto shutterstock 1956818695 jpg
Tort Raffaello  Sursa foto shutterstock 556387186 jpg
Poza de cover  Importanta asigurarii de calatorie in strainatate Ce trebuie sa stii inainte de a pleca Barbat, aeroport, coridor, laptop, rucsac jpg
Supa crema de spanac  Sursa foto shutterstock 1900603345 jpg
Cum sa selectezi telefoanele mobile pentru fotografii uimitoare ghid complet jpg
a bathing ape ss25 cele mai tari lansari de streetwear (1) jpg
Biscuiti cu cocos si crema de caramel  Sursa foto shutterstock 1315504178 jpg
clickpentrufemei ro imam kurniawan qoGdi3R3ekQ unsplash jpg
pexels heyho 6585753 jpg
Chiftele cu spanac  Sursa foto shutterstock 2025214406 jpg
shutterstock 2452382063 jpg
shutterstock 2277522461 (1) jpg
Mulțumim, Daniela, Emilia și Marian! (2) jpg
Beneficiile utilizării unui cap de manechin cu păr natural pentru practica de hairstyling jpg
Ce instrumente nu ar trebui să lipsească din trusa unui tehnician de unghii jpg
Cornuri in doua culori  Sursa foto shutterstock 31163509 jpg
Clatite cu branza si spanac  Sursa foto shutterstock 1415857712 jpg
2148845995 jpg
Organizarea meselor zilnice pentru femeia modernă cum să folosești eficient lada frigorifică jpeg
Prajtura cu nuca de cocos  Sursa foto shutterstock 1928203232 jpg