Ce să nu speli niciodată la maşina de spălat rufe. Ţi-o poate defecta rapid

17 ianuarie 2022   Casă și Grădină

Indiferent de programul de curăţare pe care-l foloseşti, maşina ta de spălat este probabil una dintre importante aparate din casă. Indispensabilă pentru a avea hainele şi lenjeria de pat curate, maşina de spălat nu trebuie folosită pentru a curăţa anumite ţesături.

Dacă numai apăsând câteva butoane ai haine curate nu înseamnă că maşina de spălat rufe poate spăla orice. De fapt, experţii avertizează că există un obiect de uz casnic pe care n-ar trebui să-l pui niciodată în maşina de spălat. Chiar dacă unele astfel de aparate au cuve încăpătoare, nu trebuie supraîncărcate sau umplute cu ţesături care devin foarte grele după ce se îmbibă cu apă.

Ce să eviţi să pui în maşina ta de spălat

Poate fi uşor să uiţi că maşinile durabile pe care te bazezi au o limită de încărcare. Experţii avertizează că, în mod surprinzător, covoraşele de baie sau cele de dimensiuni mici pot fi, prea grele pentru maşina ta de spălat. Acestea pot deteriora permanent părţi vitale ale maşinii. „Problema este că aceste covoraşe absorb atât de multă apă încât ajung să cântărească mult mai mult decât a fost proiectată maşina de spălat să susţintă”, a explicat Scott Flint, un tehnician expert în reparaţii de electrocasnice cu 30 de ani de experienţă. Acesta a adăugat: „Maşinile de spălat moderne au o viteză de centrifugare mult mai mare decât cele din trecut, până la 1.200 de rotaţii pe minut. Aceste viteze creează o forţă mare din cauza obiectelor grele, iar greutatea crescută poate deterioara maşina de spălat”.

Cum ajung covoraşele să ducă la reparaţii costisitoare

Există mai multe moduri în care covoarele mici pot conduce la reparaţii foarte costisitoare. „Acestea au adesea şi un suport cauciucat care se poate dezintegra în timpul spălării şi care blochează pompa de scurgere prin înfundarea motorului şi a conductei de scurgere”, a atras atenţia tehnicianul. Chiar şi covoraşele necauciucate pot înfunda scurgerea dacă fibrele lungi se desprind în timpul spălării.

O altă problemă pe care o pot crea în timpul curăţării lor la maşina de spălat este spargerea fizică a unei piese importante a aparatului. „Rulmentul din spate care susţine coşul de rotire preia cea mai mare parte a daunelor cauzate de covoarele grele de baie şi de forţa centripetă mare generată de ciclul de centrifugare. Producătorii de maşini de spălat ar trebui să avertizeze cumpărătorii să evite spălarea covoraşelor de baie în acest mod!”, a spus Flint.

Citeşte şi:

De unde vine expresia „spălare de bani“. I-a fost atribuită lui Al Capone, dar are un sens propriu

Cum să rezolvi singură problemele maşinii tale de spălat haine. Cele mai simple soluţii!

Spălarea manuală a covoraşelor, o alegere mai bună

Efortul de a-ţi spăla manual covoraşele de baie sau alte covoare mici nu numai că te poate scuti de a plăti sume uriaşe pentru reparaţia maşinii de spălat, dar îţi asigură o curăţare mai blândă a covoraşelor care vor rezista mai mult. Umpli pur şi simplu cada cu apă caldă şi câteva linguri de detergent de rufe. Înmoi covoraşul, apoi îl cureţi cu o perie. Îl limpezeşti şi-l pui la scurs, apoi la uscat. O altă variantă ar fi să te adresezi unei spălătorii.

Reţine!

Evită supraîncărcarea maşinii de spălat

Ce altceva nu trebuie curăţat la maşină

În general, ar trebui să ai grijă să nu pui prea multe rufe în maşina de spălat sau alte lucruri care ar putea deveni mai grele după ce se îmbibă cu apă. Trebuie evitate:

- cuverturile,

- sacii de dormit,

- patuţurile moi pentru pisici sau câini,

- draperiile,

- păturile,

- covoarele de mici dimensiuni, tradiţionale.

FOTO: Shutterstock

Mai multe