Lucruri din casă care trebuie curăţate măcar o dată pe lună

9 august 2017   Casă și Grădină

Faci zilnic curăţenie în casă, dar, de cele mai multe ori, treci cu vederea peste unele lucruri pe care ar trebui să le cureţi. Tu ştii care sunt lucrurile şi zonele din casă care ar trebui curăţate măcar o dată pe lună?

Telecomanda

Telecomanda este obiectul pe care punem mâna în fiecare zi şi este cel care are cele mai multe bacterii. Pentru a preveni infecţiile, curăţă telecomanda cu un dezinfectant, poate fi şi spirt. Pune puţină soluţie pe o cârpă curată şi şterge-o, chiar şi butoanele. Spală-te pe mâini de fiecare dată după ce o foloseşti.

Întrerupătorul

Prin atingerea zilnică a comutatorului de lumină rişti să răspândeşti bacteriile. Este recomandat să ştergi toate întrerupătoarele de lumină din casă cu o cârpă îmbibată cu dezinfectant, măcar o dată pe săptămână.

Maşina de gheaţă

Probabil că interiorul frigiderului şi congelatorul este curăţat cu regularitate. Dar când ai curăţat ultima dată maşina de făcut gheaţă sau tăviţele de gheaţă din congelator? Chiar dacă pare greu de crezut, acestea trebuie curăţate măcar de două ori pe an. În schimb, gheaţa îşi poate schimba mirosul, culoarea şi să capete un gust ciudat.

Interiorul aparatului de cafea

Potrivit unui studiu recent, se pare că aparatul de cafea este pe locul al cincilea la riscul de acumulare de bacterii dintr-o casă. Poţi curăţa interiorul aparatului cu un amestec de apă şi oţet alb. Dacă laşi aparatul necurăţat mai mult timp, cafeaua va căpăta un gust ciudat, care cu siguranţă nu îţi va plăcea.

Peria de păr şi pieptenele

O perie de păr sau un pieptene îngrijit poate fi folosit între doi-trei ani. Dar ce înseamnă îngrijire corectă în acest caz? Îndepărtarea manuală a părului după fiecare folosire, spălarea manuală cu săpun şi lăsarea acestuia peste noapte la uscat. Repetă procedura de curăţare măcar o dată pe lună.

Mai multe