Masajul ideal pentru picioare

13 iulie 2017   Casă și Grădină

După o zi lungă, în care ai stat foarte mult în picioare, tot ce ai nevoie este un masaj care să-ţi relaxeze muşchii şi să stimuleze fluxul sangvin. Chiar dacă masajul picioarelor se poate face în orice moment al zilei, cele mai bune rezultate sunt obţinute atunci când îl faci seara, înainte de a te băga în pat.

Cum ajută masajul

În timpul masajului este îmbunătăţită circulaţia sângelui şi întărite articulaţiile şi ţesuturile moi din membrele inferioare. Datorită stimulării fluxului sangvin, ochii se menţin sănătoşi şi sunt prevenite afecţiuni precum sciatica, leziunile şi entorsele.

În plus, masajul este un remediu pentru durerea de cap şi hipertensiunea arterială. De asemenea, masajul are efecte şi asupra stresului şi a anxietăţii, reducând considerabil oboseala, depresia şi crampele musculare.

Ce implică masajul picioarelor

Lasă apa să curgă, să fie călduţă. Pune în ea în cadă câteva linguri de ulei de rozmarin, ulei de măsline, ulei de nucă de cocos sau ulei de migdale. Lasă apa fierbinte să se amestece cu aceste uleiuri esenţiale.

Înmoaie picioarele în cadă şi apoi începe să le masezi uşor cu ajutorul mâinilor, folosind o presiune moderată şi mişcări circulare blânde. Tehnica masajului include atingere, frământare şi ciupire uşoară. Masajul se face pe verticală, de-a lungul piciorului.

Scoate picioarele din cadă, şterge-le cu un prosop şi pune-ţi şosete. Masajul va ajuta nu numai la detoxificarea corpului, ci şi la îmbunătăţirea dispoziţiei şi a circulaţiei sangvine.

Alte beneficii ale masajului: Combate insomnia şi senzaţia de amorţeală

Masajul picioarelor este atât de relaxant pentru corp încât induce starea de somn, combătând astfel insomnia.

Amorţirea mâinilor şi a picioarelor este frecvent întâlnită astăzi. Masarea picioarelor devine implicit şi un tratament pentru senzaţia de amorţire.

Credit foto: www.lizziehewittdance.com

Mai multe