Modalităţi de combatere a stresului

17 aprilie 2018   Casă și Grădină

Stresul, cine nu se confruntă cu stres! În această lume în care trebuie să fii la curent cu tot ce se întâmplă, să îndeplineşti toate sarcinile pe care le ai la locul de muncă, să participi la diverse evenimente, să mergi la sală, să te ocupi grijă de tine şi de familie, stresul predomină. Depinde numai de noi cum îl gestionăm.

Iată care sunt cele mai eficiente modalităţi de combatere a stresului:

Renunţă să mai gândeşti negativ

Găseşte-ţi hobby-uri sau activităţi care te ajută să ai o gândire pozitivă, care te ajută să elimini gândurile legate de muncă şi alte îndatoriri. Sportul, vizionarea unui film, ascultarea de muzică, toate te ajută să-ţi relaxezi creierul.

Acordă-ţi timp

Ştii vorba aia: ”viaţa trece pe lângă noi?” Ei bine, este adevărată. Deoarece ai un loc de muncă de 8-9 ore şi eşti blocată în trafic, nu înseamnă că trebuie să uiţi de tine. Trebuie să-ţi acorzi timp pentru relaxare, pentru planificarea activităţii de a doua zi, pentru casă şi familie sau chiar să termini de citit cartea pe care ai început-o cu luni în urmă.

Încearcă meditaţia şi yoga

Nu subestima efectul, pentru că meditaţia şi yoga chiar au rezultate pozitive asupra ta. Practicarea de yoga te ajută să combaţi stresul şi să poţi stabili un echilibru între corp şi minte. Sunt, de asemenea, eficiente pentru tonificarea corpului.

Învaţă să ierţi

Trebuie să scapi de tot ceea ce a stârnit furie şi să te eliberezi de orice energie negativă. Elimină furia şi gândurile negre care-ţi umplu mintea. Doar iartă şi uită. Te vei simţi mult mai bine.

Ieşi din casă

Este important să petreci mai mult timp afară. Ieşi la plimbare în parc, plimbă-te cu bicicleta, mergi mai mult pe jos. Dacă lucrezi şi petreci mult timp pe scaun, ia o pauză de 10 minute şi ieşi afară. Poţi bea o cafea sau discuta cu ceilalţi colegi.

Schimbă rutina

Oamenii au o singură viaţă, aşadar de ce să faci toată ziua exact acelaşi lucru, să nu mai vorbim de o săptămână. Rutina din fiecare zi duce la creşterea stresului şi instalarea plictiselii. Recomandat este să încerci să integrezi activităţi noi sau să le schimbi ordinea, să le faci diferit.

Mai multe