Plantele care ajută ficatul
Ficatul reprezintă cea mai mare glandă din organism. Metabolismul, digestia, imunitatea – toate depind de buna lui funcţionare.
Cicoarea, efect tonic
Cicoarea are efect tonic, stimulează apetitul şi îmbunătăţeşte digestia. Frunzele sale sunt utilizate atât în preparatele culinare, cât şi în scopuri medicinale. Băutura obţinută din rădăcină uscată de cicoare este un înlocuitor excelent al cafelei, cu efect de stimulare a digestiei gastrice. Ca remediu, foloseşte decoctul obţinut din 2 linguriţe de rădăcină uscată, lăsate la fiert în 250 ml de apă, după ce aceasta a dat în clocot. Se fierbe rădăcina 5 minute şi se strecoară după 10 minute de la infuzare. Se beau 3 căni pe zi, înainte de mese.
Anghinarea, hepatoprotector
Ajută la menţinerea sănătăţii ficatului şi la micşorarea nivelului colesterolului. De asemenea, stimulează producerea fierii. Atât frunzele, cât şi tulpina, sunt folosite proaspete sau uscate. Ceaiul de anghinare este recomandat şi pentru tratarea insuficienţei biliare. Ca remediu, cel mai bun este sucul din frunze proaspete, care se bea imediat după obţinere. De asemenea, îţi poţi face o infuzie dintr-o linguriţă de plantă, adăugată la o cană cu apă fiartă. Se lasă 10 minute la infuzat, se strecoară şi se bea cu o jumătate de oră înainte de mese. O poţi îndulci cu miere.
Muşeţelul stimulează producţia de bilă
Muşeţelul este o plantă cu efecte extraordinare asupra întregului organism. Ajută inclusiv la curăţarea ficatului şi la stimularea producţiei de bilă. Prepară o infuzie din muşeţel, în combinaţie cu rozmarin, păpădie şi anason. Pune 2 linguriţe din acest amestec de plante la o cană cu apă fierbinte şi las-o 10 minute la infuzat. Pentru a îmbunătăţi funcţia ficatului, bea 3 căni pe zi, înainte de fiecare masă.
Armurariul, regenerator
Deşi nu are foarte multe elemente nutritive, armurariul conţine silimarină, un complex de flavonoide cu rol regenerator, care contribuie la eliminarea toxinelor acumulate în ficat. Planta este un remediu excelent pentru tratarea insuficienţei hepatice şi pentru eliminarea calculilor biliari. Cel mai recomandat este decoctul, pe care îl obţii dintr-o linguriţă de armurariu la o cană cu apă fierbinte. Se fierb 2 minute împreună şi după 5 minute se strecoară. Se beau 2-3 căni pe zi.
Păpădia tratează ficatul gras
Păpădia este folosită în tratarea diverselor afecţiuni ale ficatului precum hepatita, insuficienţa hepatică sau icterul. Frunzele sale pot fi consumate ca atare, dacă le adaugi în salate. Rădăcina de păpădie stimulează bila şi este des folosită pentru tratarea ficatului gras. Ca remediu intern, se utilizează atât frunzele, cât şi rădăcinile păpădiei, însă în cazul afecţiunilor hepatice se recomandă utilizarea rădăcinei. În acest sens, se prepară un decoct din 3-5 g de rădăcină de păpădie, adăugată la o cană cu apă fierbinte. Se fierb împreună, se strecoară după 5-10 minute şi se bea leacul de 3 ori pe zi.
Lemnul-dulce, contra hepatitei virale
Glicerizina din compoziţia sa previne distrugerea celulelor hepatice şi ajută la tratarea hepatitei virale. Prepară o infuzie dintr-o lingură de scoarţă de lemn-dulce la 250 ml de apă clocotită. După 10 minute, strecoară şi bea, cel puţin o dată pe zi.
Isopul, în caz de ciroză
Prepară o infuzie dintr-o cană cu apă clocotită cu o linguriţă cu plantă uscată. Bea 3 căni pe zi, după mesele principale, timp de 30 de zile, sau la indicaţia fitoterapeutului.
Coada-şoricelului îmbunătăţeşte funcţia biliară
Această plantă are efec laxativ şi îmbunătăţeşte funcţia biliară. Infuzează 1 lingură de plantă într-o cană cu apă clocotită şi bea câte 1/3 de cană înainte de masă. Planta are efect protector şi asupra mucoasei gastrice şi a ficatului.