Vrei să creşti portocali? Noi îţi spunem ce trebuie să faci
Pentru a obţine portocale de calitate, este indicat să creşti pomii din stadiul de sămânţă sau de puiet, dar şi să urmezi câţiva paşi esenţiali. Ia aminte!
Cum să plantezi semintele
Scoateţi seminţele fără defecte dintr-o portocală. Evitaţi uscarea acestora înainte de plantare.
Spălaţi seminţele, sub jet de apă, îndepărtand orice urmă de pulpă de portocală rămasă pe acestea. Aveţi grijă să nu afectaţi seminţele, mai ales dacă acestea au încolţit deja.
Acceleraţi procesul de încolţire a seminţelor, menţinându-le umede. Dacă aveţi seminţe care nu au germinat deja, puteţi scurta acest proces ţinându-le într-un mediu umed.
Puteţi păstra seminţele încolţite într-o pungă, în frigider, timp de 30 de zile înainte de a le planta sau puteţi menţine umed solul în care au fost plantate, evitând umezeala în exces.
Plantaţi fiecare sămânţă într-un ghiveci separat, umplut cu un amestec afânat de pământ pentru plante. Introduceţi seminţele la 1.2 cm în pământ. Portocalii nu sunt pretenţioşi din punct de vedere a pământului în care cresc, însă aveţi grijă ca seminţele să nu înoate în apă, deoarece pot putrezi.
Apa trebuie să se scurgă repede din ghiveci atunci când udaţi portocalii. Opţional puteţi adăuga în ghiveci un compost special pentru citrice, care va face ca solul să menţină nutrienţi şi care va crea un meniu mai acid, benefic creşterii portocalilor.
Ţineţi ghivecele la soare. Portocalii iubesc căldura. Temperatura, solul din acestea trebuie să fie între 24º–29ºC.
Îndepărtati mugurul cel mai puţin dezvoltat, dintre cei trei apăruţi atunci când seminţele încolţesc, pentru a asigura o bună creştere a pomului. Citricele au abilitatea de a produce clone exacte ale plantei mamă. Doi dintre muguri se dezvoltă mai repede, iar cel de-al treilea mai lent.