Consultaţii gratuite online pentru bolnavii cronici

10 aprilie 2020   Lifestyle

Un nou proiect, „Nu uităm de ceilalţi”, a fost recent pus pe picioare de iniţiativa Medici pentru România. Până acum, nu mai puţin de 50 de doctori s-au alăturat proiectului, oferind săptămânal consiliere online gratuită pacienţilor cu boli cronice.

Abia lansată la începutul lunii aprilie, iniţiativa a primit, deja, 120 programări la consultaţii online, iar fondatorii proiectului declară că este în continuare nevoie de doctori voluntari, pe diferite specializări, pentru a acoperi cererea din ce în ce mai mare.

„Nu uităm de ceilalţi” îşi propune să ajute pacienţii cu boli cronice sau diverse simptome uşoare, fără legătură cu Covid-19, care au nevoie de suport medical şi consultaţii într-o perioadă în care stau izolaţi la domiciliu.

„În momentul de faţă avem 50 de medici afiliaţi şi 120 solicitări de consultaţii. Pentru ca această campanie să se desfăşoare, însă, la nivelul la care ne dorim şi pentru a putea ajuta în această perioadă cât mai mulţi pacienţi români, avem nevoie de şi mai mulţi medici voluntari,” a spus Alexandru Costache, iniţiatorul programului Medici pentru România.

Citeşte şi: Salvarea din România îţi cere ajutorul

Dermatologia, cea mai mare cerinţă

Deocamdată, cele mai multe cereri pentru consultaţii sunt pentru dermatologie, unde sunt până acum patru medici afiliaţi. Urmează specializări precum gastroenterologie şi cardiologie. De asemenea, sunt mulţi pacienţi şi pentru medicină internă, pediatrie, neurologie, oncologie, urologie şi nefrologie.

„Pentru a ajuta, avem nevoie de ajutor! Trebuie să fim uniţi acum mai mult ca oricând şi să ajutăm cu tot ceea ce putem. Medicii au un rol esenţial, întrucât sănătatea este mereu pe primul plan. Îi rog pe toţi medicii care îşi doresc să ajute şi au această posibilitate să ni se alăture în această campanie,” a adăugat Alexandru Costache.

Doctorii care doresc să se implice în campanie pot completa formularul online, disponibil la adresa: https://medicipentruromania.ro/afiliaza-te/.

Ce îşi propune Medici pentru România

Proiectul Medici pentru România a fost iniţiat, în luna octombrie a anului trecut, de Andrei Baciu (medic chirurg cardiovascular), Sebastian Burduja (antreprenor social), Alexandru Costache (antreprenor social) şi Victor Costache (medic chirurg cardiovascular), ulterior alăturându-se echipei şi Dragoş Preda (antreprenor social), Sorina Stroe (medic stomatolog) şi Victor Jugănaru (medic rezident).

Astfel, medicii voluntari vor putea oferi gratuit consiliere online pacienţilor care au nevoie de suport prin intermediul platformei www.medicipentruromania.ro. Totul se va derula online, astfel că nu va fi necesară deplasarea de la domiciliu. Fiecare şedinţă de consiliere va dura 15 sau 30 de minute şi va fi efectuată în urma programării online. Suportul exclude urgenţele, pentru acest lucru pacienţii trebuind să sune la 112.

Programul îşi propune să acopere servicii din specializări precum cardiologie, geriatrie, psihiatrie, neurologie, chirurgie plastică, pediatrie, psihologie, nutriţie şi diabet, dermatologie, ginecologie, hematologie, oftalmologie, gastro-enterologie, stomatologie, ORL şi medicină de familie.

Mai multe