De ce ne punem dorințe atunci când ne cade o geană

18 decembrie 2022   Lifestyle

Superstițiile există peste tot pe glob și câteodată constau într-un mic gest pe cât de inofensiv, pe atât de amuzant. Și neapărat cu miză mare!

Ne ferim să trecem pe sub vreo scară, ne e teamă să spargem vreo oglindă – și nu că ne putem tăia, ci că aduce ghinion – dar ne și luăm geana de pe obraz, suflăm în ea și ne punem o dorință arzătoare în gând. De secole întregi, oamenii și-au pus dorințe privind stelele sau suflând în păpădie sau geana care ne-a căzut. E un obicei care nu face rău nimănui, dar care nici nu și-a dovedit vreodată eficiența „științifică”. De ce recurgem atunci la el?

Ca restul firelor de păr de pe corpul nostru, genele cresc și cad apoi. Totuși, noi vedem acest lucru care pe o oportunitate de-a ne îndeplini un vis. Superstiția de-a sufla o geană și a-ți pune o dorință în acel moment are origini păgâne și o mică considerabilă!

Acest obicei datează de sute de ani, încă din secolul al XVIII-lea, și provine din Marea Britanie și Irlanda. Oamenii începeau ritualul de a-și pune dorințe punând o geană în palma lor și aruncând-o apoi peste urmăr, în spate, în timp ce-și doreau ceva anume. Dacă geana plutea în aer, dorința se îndeplinea. Dacă geana rămânea pe mână sau pe haine, pe orice altceva, dorința nu se mai îndeplinea, susține „The Penguin Guide to the Superstitions of Britain and Ireland”.

Nu știm dacă persoana respectivă putea să sufle sau să arunce din nou geana după prima încercare eșuată. Cert e că oricine își dorește să reușească din prima. Miza e destul de mare! Times of India ne explică un lucru important – atunci când sufli într-o geană, îndepărtezi Diavolul. Așa că bine e să reușești din prima, nu credeți?

Nu există certitudini că, dacă îți iese din prima să sufli geana, scapi și de Diavol, de tentații și de tot ce-i rău pe lumea asta. Însă și dacă există o mică șansă ca să faci asta, de ce să nu încerci? Obiceiul e amuzant, trebuie să recunoști!

Foto - Shutterstock

Mai multe