Detoxifiere în vacanță? Bulgarii ne propun noul trend din turism vara aceasta - MediSpa!
La doar câteva ore de România, în stațiunea Nisipurile de Aur, avem parte de o abordare diferită a vacanței de vară: aceea în care te întorci acasă nu doar odihnit, ci și complet revitalizat. Și poate chiar și cu câteva kilograme mai puțin!...
Tot mai mulți români își doresc experiențe care să combine confortul cu răsfățul suprem în concediu, iar hotelierii încearcă să le ofere exact acest lucru. Noul trend al sezonului estival este conceptul MediSpa, o combinație între serviciile medicale de wellness, terapiile spa și programele de detoxifiere, integrate în pachete ultra all inclusive.
Situat într-o zonă liniștită, la câțiva pași de plajă, hotelul Grifid Encanto Beach din Nisipurile de Aur, Bulgaria, beneficiază de o poziționare privilegiată, cu priveliști spectaculoase către mare. Însă avantajul său major este centrul MediSpa din incinta sa, unde oaspeții au acces la programe complexe de wellness și detoxifiere.
O vacanță în care punem sănătatea pe primul loc
Redactorul „Click pentru femei” a aflat detalii importante despre conceputul MediSpa de la Petya Shtilyanova (foto jos), brand ambassador Grifid, un lanț hotelier de mare succes pe litoralul bulgăresc. Conceptul îmbină fizioterapia, hidroterapia și kinetoterapia cu terapii spa și programe personalizate de recuperare și revitalizare. Iar scopul acestor proceduri este unul singur: reducerea stresului acumulat, îmbunătățirea stării generale și recăpătarea energiei.
Centrul este organizat pe mai multe niveluri și, în cele 32 de încăperi destinate exclusiv wellness-ului, oferă acces gratuit la circuitul spa, care include o piscină interioară cu ferestre panoramice către mare, zone de relaxare, trei tipuri de saună, baie de aburi, fântână cu gheață și traseu Kneipp pentru stimularea circulației.
Pentru cei care nu renunță la mișcare nici în vacanță, hotelul pune la dispoziție o sală de fitness modernă, dotată cu echipamente de ultimă generație și vedere directă către mare.
Infinity pool, plajă privată și experiențe gastronomice de lux
Experiența
de wellness continuă și în exterior. Oaspeții se pot relaxa la piscina infinity
cu vedere panoramică asupra Mării Negre sau pe plaja privată cu nisip fin, unde
fiecare cameră beneficiază de umbrelă și șezlonguri. Beach Club-ul hotelului completează atmosfera de vacanță,
oferind gustări rafinate și băuturi răcoritoare într-un decor relaxat, chiar pe
malul mării.
Pentru cei care apreciază gastronomia, hotelul Grifid Encanto Beach include și conceptul Dine Around. Ce înseamnă asta? Turiștii cazați minimum patru nopți pot lua cina, fără costuri suplimentare, în restaurantele à la carte din lanțul hotelier Grifid, care au specific diferit: bucătărie tradițională bulgărească, preparate italiene sau specialități mediteraneene.
O vacanță pentru întreaga familie
Deși accentul este pus pe wellness și relaxare la Grifid Encanto Beach, nu sunt uitați nici cei mici. Clubul pentru copii, amplasat chiar pe plajă, organizează zilnic activități și jocuri coordonate de animatori profesioniști. Noutățile sezonului includ o zonă dedicată adolescenților, dotată cu console de ultimă generație și spații de socializare, cursuri de gătit pentru copii și adolescenți, precum și un Candy Shop colorat, conceput special pentru cei mai tineri oaspeți.
Vacanțele viitorului: relaxare și grijă pentru sănătate
Într-o perioadă în care turiștii caută mai mult decât o simplă escapadă la mare, conceptul MediSpa din hotelul Grifid Encanto Beach pare să răspundă perfect noilor așteptări. Detoxifiere, terapii personalizate, gastronomie atent selecționată și facilități premium – toate sunt integrate într-o experiență care transformă concediul din vara 2026 într-un adevărat program de regenerare fizică și mentală.
foto - Grifid Hotels