Ce este sindromul de ochi uscat

24 ianuarie 2018   Modă

Lacrimile curăţă ochiul, elimină toxinele din zonă, îmbunătăţesc vederea şi au rol de protecţie. Sunt produse de glandele situate în spatele pleoapei superioare, deasupra colţului exterior al ochilor. De câte ori clipim, pleoapa aduce lacrima peste ochi şi astfel îi păstrează umiditatea.

Problemele apar atunci când glandele lacrimale nu mai funcţionează corect (produc prea puţine lacrimi), când lacrimile se evaporă prea repede sau când acestea nu mai au compoziţia normală (din cauza administrării de medicamente sau în urma dezechilibrelor hormonale).  

Expunerea la frig, factor agravant

Oricine poate să prezinte, de-a lungul vieţii, sindromul de ochi uscat. Factori agravanţi sunt expunerea constantă la frig sau la curenţii de aer, lucrul intensiv cu calculatorul, privitul îndelung la televizor, aerul condiţionat, atmosfera poluată. Partea anterioară a ochiului ajunge să fie iritată în mod constant constant, iar de aici până la inflamaţie nu mai e decât un pas. Pentru unii, sindromul ochiului uscat poate să fie o problemă temporară, dar pentru alţii, poate să fie o chestiune care durează toat viaţa.

Prevenţie şi tratament 

Trebuie să clipeşti mai des, mai ales dacă lucrezi mult la calculator. Foloseşte în casă un umidificator în cameră, pentru păstrarea umezelii tegumentelor şi, implicit, a ochilor.

De asemenea, încearcă să previi apariţia unor complicaţii (infecţii bacteriene sau virale). Evită să stai în vânt puternic şi rece, praful, în fum de ţigară. Ecranul computerului trebuie să fie cu 10 – 20 de grade sub nivelul ochilor. Persoanele mai în vârstă trebuie să utilizeze rame mai mari pentru ochelarii de distanţă, pentru a scădea expunerea ochiului la curenţii de aer.

Medicul poate să prescrie lacrimi artificiale sau gel de noapte, pentru păstrarea umezelii ochiului atunci când nu clipeşti. Cu timpul, lacrimile artificiale vor creşte producţia de lacrimi naturale.

Mâncărimi şi iritaţii

Persoana afectată îşi simte ochii uscaţi, apar mâncărimile şi iritaţiile. Diagnosticul se pune în timpul unui examen de rutină şi, bineînţeles, după ce medicul află de stilul de viaţă şi de muncă al pacientului. Va prescrie lacrimi artificiale, pentru păstrarea umezelii ochilor, sau unguente, dar trebuie să reţinem că nu există un tratament al cauzei sindromului ochiului uscat, ci doar unul simptomatologic. Mulţi dintre noi suntem tentaţi să folosim picăturile din farmacii, destinate tratamentului roşeţii ochilor, dar, fără o indicaţie clară din partea medicului, ar fi o mare greşeală, pentru că multe dintre picăturile de pe piaţă nu fac decât să agraveze problema.

Apare şi la tineri, şi la seniori

Cel mai des, sindromul de ochi uscat apare la vârstele mai înaintate, dar sunt expuşi şi cei care stau mult la în faţa unui ecran, în fum de ţigară sau în încăperi cu aer uscat. Simptomele sunt agravate de ingerarea de medicamente antihistaminice de antidepresive, de purtarea lentilelor de contact sau de anumite intervenţii chirurgicale care folosesc laserul.

Bine de ştiut! 

Filmul lacrimal e compus din trei straturi. Stratul de apă, mijlociu, e cel mai consistent şi conţine electroliţi (sodiu, potasiu), proteine (în special enzime), glucoză. Stratul lipidic, aflat la suprafaţă, au rolul de a încetini evaporarea lichidului apos. Stratul intern este alcătuit din mucus, ce asigură aderenţa la suprafaţa oculară. Lacrimile care se scurg prin ductele nazolacrimale ori sunt înghiţite, ori devin parte din fluidele nazale (de asta ne suflăm nasul când plângem).

Sursa foto: theralife.com

Mai multe