Particule de plastic, descoperite în hrană, în apă şi în aer

11 iunie 2019   Modă

Oamenii înghit cel puţin 100.000 de particule de plastic într-un an. Un studiu al unor cercetători canadieni, publicat recent, arată că jumătate din această cantitate provine din mâncare şi apă, cealaltă jumătate provenind din aerul pe care îl respirăm.

Cercetătorii admit că au analizat o cantitate relativ mică de mâncare şi băuturi ambalate în plastic, aşa că, în realitate, este posibil să ingerăm mult mai multe particule de plastic. Până acum, măsurătorile s-au făcut în aer, inclusiv în oraşe, şi în produse de peşte, fructe de mare, sare, zahăr, bere şi apă. Concluzia a fost că, doar din consumul acestor produse adulţii înghit 50.000 de particule de plastic, iar copiii ingerează 40.000.

Deocamdată, nu se cunosc efectele pe care îl au aceste particule asupra organismului, dar temerea este că ele emit substanţe toxice, care pot cauza o multitudine de boli grave, inclusiv cancere. O parte din particulele de plastic pe care le înghiţim sunt atât de mici încât pot penetra ţesuturile corpului şi, ca urmare, slăbesc sistemul imunitar.

Citeşte şi: Cea mai curată apă din lume e în România

De unde vin particulele de plastic

În primul rând, vin din poluarea mediului. Cercetătorii au găsit particule de plastic oriunde au căutat: în aer, în ape, în pământ şi chiar şi în cele mai adânci oceane. Ajung acolo din cauza sticlelor, cutiilor şi pungilor de plastic aruncate la gunoi. Când acestea se dezintegrează, mici particule de plastic se ridică în aer, fiind apoi purtate de vânt peste ape, peste pământ şi prin aer.

Aproape nici o cultură agricolă, nici măcar cele din sere, nu scapă de poluarea cu particule din plastic. Iarba păscută de animale, ca şi hrana oferită acestora, este şi ea contaminată, iar particulele înghiţite de păsările şi animalele de fermă, se regăsesc în carnea şi produsele lactate ce ajung în rafturile magazinelor.

De asemenea, dacă produsele împachetate în plastic nu sunt păstrate în condiţii optime, elemente toxice din ambalajul de plastic pot trece în alimentele sau lichidele ambalate.

Citeşte şi: Ce se întâmplă în corpul tău când bei sucuri acidulate 

Particulele de plastic din apă

Unul dintre cele mai contaminate produse cu particule de plastic este apa îmbuteliată. Cercetătorii au descoperit că, în aceasta, se găsesc de 22 de ori mai multe particule de plastic decât în apa de la robinet. O persoană care bea apă îmbuteliată în recipiente din plastic înghite 130.000 de particule din plastic într-un an. Pe de altă partă, cine bea doar apă de la robinet, consumă 4.ooo de particule de plastic.

Mai multe