Trăieşti constant cu teama de a nu fi judecat de alţii? Iată ce problemă poate ascunde acest lucru

23 august 2018   Modă

Ieşirile în oraş cu prietenii sau la evenimente ce oferă prilejul de a cunoaşte oameni interesanţi sunt pentru mulţi motive de bucurie. Însă pentru alţii, acesta este doar un stres major. Dacă până şi o conversaţie uzuală devine un lucru problematic, atunci e posibil să suferi de anxietate socială, o problemă frecventă în special în rândul adolescenţilor şi tinerilor. 

Ce înseamnă anxietatea socială? 

Fobia socială nu înseamnă timiditate, ci teama de a nu fi judecat de alţii. Această teamă provoacă o avalanşă de emoţii greu de gestionat, iar efectele îţi vor afecta viaţa socială şi profesională, mai devreme sau mai târziu. 

Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders de la Asociaţia Psihologică Americană defineşte anxietatea socială ca fiind „o frică persistentă de una sau mai multe situaţii sociale sau de prestaţie” care include să fii „expus la necunoscuţi sau o examinare potenţială de către alte persoane.”

Persoanele care suferă de axietate socială resimt jenă, nelinişte sau teama de a fi analizat sau judecat de cei din jur în interacţiunile obişnuite de zi cu zi.   

„Acest defect fatal distorsionat este ceea ce cărăm cu noi dacă avem anxietate socială. Şi depunem mult efort să încercăm să îl mascăm, pentru că noi credem că dacă ne angrenăm într-o conversaţie sau dacă nu mai fugim de asta, atunci vom fi descoperiţi, judecaţi şi respinşi pentru acest defect”, spune Hendriksen, care psiholog clinician la Boston University’s Center for Anxiety and Related Disorders.

Cum îţi dai seama că suferi de anxietate socială?

Poate fi dificil să-ţi dai seama de diferenţa dintre a avea anxietate socială şi a te simţi stânjenit, introvert sau timid. Fiecare dintre noi s-a confruntat cel puţin o dată cu teama de a vorbi în public sau de a nu dezamăgi, însă atunci când trăieşti cu frica constantă ca cei din jurul nostru să nu îţi descopere defectele, înseamnă că ai de a face cu anxietatea socială.  

„Dacă trebuie să susţii o prezentare la muncă şi pierzi ore de somn din cauza ei toată săptămâna, sau dacă trebuie să mergi la o întâlnire şi nu poţi să mânânci din cauză că sistemul gastrointestinal îţi face probleme, atunci asta nu este proporţională cu situaţia în sine”, adaugă Hendriksen. 

Cum depăşeşti anxietatea socială

O modalitate de depăşire a anxietăţii de conversaţie este să-ţi pregăteşti un scenariu pentru evenimentul la care urmează să participi. Deşi nu poţi plănui dinainte ce urmează să se întâmple, este ok să ai pregătite câteva povestiri pentru orice eventualitatea, susţine Hendriksen.

Un alt sfat este să te uiţi la cei din jurul tău: „Fii atent la oamenii cu care vorbeşti. Ascultă ce au de spus. Când asculţi pe bune, întrebările şi comentariile apar în mod natural, deci nu trebuie să le cauţi sau să le planifici”, spune ea. "Atunci vei putea avea o curiozitate naturală, interes şi o atitudine prietenoasă. Şi asta merge mult mai bine cu alţi oameni”. 

Cel mai rapid mod în care poţi să ieşi din ciclul vicios al anxietăţii sociale este să înfrunţi situaţiile de care îţi este teamă, în loc să le eviţi. Secretul este să faci o ierarhie a situaţiilor stresante şi să începi de la cel mai mic nivel.  

Dacă niciuna dintre aceste tehnici nu te ajută, atunci nu ezista să ceri ajutorul unui specialist. Câteva şedinţe de psihoterapie vor face ca lucrurile să fie mult mai uşoare. 

Sursă: vice.com, psychologies.ro

Mai multe