4 trucuri pentru a naşte copii sănătoşi
Perioada sarcinii este atât frumoasă, cât şi delicată. Pe parcursul ei, trebuie să înveţi să ai mai multă grijă de corpul tău, asta dacă îţi doreşti să eviţi complicaţiile şi să ai un bebeluş sănătos. Află câteva trucuri de care să ţii cont!
Vitamine prenatale
Dacă s-a întâmplat să consulţi un medic de specialitate în perioada în care încercai să rămâi însărcinată, cu siguranţă ţi-ar fi prescris o vitamină prenatală, cum ar fi acidul folic, fierul sau calciul. Acest lucru se datorează faptului că aceste vitamine ajută dezvoltarea armonioasă a fătului şi întăresc sistemul imunitar al mamei. În plus, vitaminele prenatale previn pierderile de sarcină, naşterea prematură şi reduc riscul apariţiei afecţiunilor cardiovasculare.
Exerciţii pentru gravide
Cine a spus că în timpul sarcinii nu poţi face mişcare? În primele luni de sarcină, acest lucru este mai mult decât indicat. Alege exerciţii uşoare, pe care să le faci numai sub îndrumarea specialistului şi care sunt potrivite pentru corpul tău. De asemenea, nu uita să mergi pe jos în fiecare zi minimum 20 de minute, pentru a te menţine în formă şi a împiedica acumularea kilogramelor. Yoga şi pilates rămân cele mai bune alternative când vine vorba de sport.
Hrăneşte-te sănătos
Sarcina necesită o dietă sănătoasă şi un regim de viaţă echilibrat, bazat pe vitamine şi nutrimente. Asigură-te că ai zilnic o sursă de fibre şi că mănânci multe fructe şi legume cât mai naturale, pe care să le speli foarte bine. Nu uita nici de proteine, care sunt esenţiale atât pentru mamă, cât şi pentru făt, proteine pe care le poţi lua din carne slabă, de calitate, provenită din animalele crescute la curte. La fel şi în cazul lactatelor, de preferat degresate. La gustări, poţi mânca nuci şi seminţe, care să îţi asigure sursa de grăsimi sănătoase. Hidratează-te zilnic cu cât mai multă apă, pentru ca organismul să funcţioneze în parametrii optimi.
Menţine-ţi greutatea
Femeile gravide supraponderale au un risc crescut de complicaţii la naştere şi ar putea avea nevoie de o monitorizare şi îngrijiri speciale pe toată durata celor 9 luni. Copiii supraponderali tind să sufere alergii, obezitate şi astm, în special în primii ani de viaţă. Acest lucru ar putea creşte riscul apariţiei bolilor cardiovasculare mai târziu. Deşi este normal să iei câteva kilograme în plus în perioada sarcinii, ai grijă să nu exagerezi.