5 greşeli de parenting ale mamelor de băieţi. Aşa-l protejezi de sindromul Peter Pan!

18 august 2023   Parenting

Menținerea unui simț al umorului copilăresc până la o vârstă adultă poate fi o trăsătură frumoasă. Pe de altă parte, un bărbat care cedează la stres ori eşecuri, care fuge de responsabilităţi sau se plânge la cea mai mică durere ajunge să aibă probleme pe toate planurile. Ghidează-ţi copilul spre maturitate cu încredere şi evită aceste greşeli!

Definirea copilului bărbat este dificilă. Termenul medical ar fi acela de sindrom Peter Pan. În general, este un adult care are comportamentul unui copil şi care face orice pentru a ocoli asumarea unor responsabilităţi. Potrivit Psychology Today citat de Romper, un bărbat-copil refuză să vorbească serios despre viitor și se comportă mai mult sau mai puțin ca un elev de gimnaziu până în anii de adult. Cuvântul imatur este adesea folosit pentru a descrie copiii-bărbați. Desigur, imaturitatea persistentă este distractivă până la un punc, dar, când vine vorba de realitatea neplăcută a vârstei adulte, bărbații-copii tind să cedeze emoţional.

Pentru a-ți ajuta copilul să devină un adult încrezător, fii atent la aceste semne: lipsă de rezistenţă la stres şi la eşecuri, dependenţă de ceilalţi, mai ales de tine, ca părinte, evitarea responsabilităţilor şi a asumării vinei, atunci când greşeşte. 

Iei doar tu decizii

Există momente când părinții trebuie să-și lase copiii să ia decizii importante. Controlul fiecărui aspect al vieții lor îi va face să se simtă restricționați în timp și chiar îi va face să se îndoiască de ei înșiși. A fi capabil să decidă îi oferă și încrederea de a acționa conform propriilor hotâri şi de a-şi atinge idealurile cu răbdare.

Te-ar mai putea interesa: Ce este sindromul Peter Pan şi cum se manifestă la maturitate. Bărbaţii sunt mai afectaţi

Îi respingi iniţiativele proprii

În calitate de părinte, trebuie să îi oferi copilului tău suficient spațiu. Respectă-i limitele și nu-i invada intimitatea. Pe măsură ce copilul creşte, vrea să capete controlul asupra vieții lui.

Oferă-i această satisfacție, dar și monitorizează-i mișcările, fără a-l face să se simtă supravegheat. Când nu-i respecți spațiul, s-ar putea să nu aibă încredere în tine și chiar să devină suspicios.

Nu-l responsabilizezi

Evitarea oferirii de sarcini în casă, unele potrivite vârstei, poate să conducă la ocolirea responsabilităţilor, în viitor.

Începe prin îndemnarea copilului să-şi facă patul dimineaţa, să prepare mesele de peste zi alături de tine, să ducă gunoiul, să-şi spele vasele în care a mâncat, să hrănească un animal de companie şi să-şi strângă jucăriile sau să facă unele treburi care ţin de curăţenia casei.

Acestea îl fac să ia parte la activităţile familiei, să simtă că a mai crescut puţin şi că este apreciat pentru ceea ce face în casă. Toate acestea vor face din el un adult responsabil şi independent.

Oferi tot ce-şi doreşte

Din dorinţa de a fi un părinte bun pentru copilul tău şi de a-i aduce bucurie, este posibil să ajungi să-i oferi tot ceea ce-ţi cere.

Pentru a se putea maturiza, este nevoie să-i impui limite şi să-i oferi ocazia să aştepte sau să facă eforturi pentru a ajunge să aibă ceea ce-şi doreşte. În lipsa valorizării muncii sau a răbdării, riscă să dezvolte comportamente imature.

Vezi şi: Sfaturi pentru a creşte un copil responsabil. Ce ar trebui să facă părinţii în opinia psihologilor

Îl fereşti de eşecuri

Protejarea copilului de provocări mai mari care îi pot aduce un eventual eşec îi poate scădea rezistenţa şi nu-i permite dezvoltarea abilităţii de a se descurca în cazul în care lucrurile nu merg în viaţă aşa cum îşi doreşte.

Lasă-l să piardă la jocurile de echipă sau de masă, să cadă pentru a se ridica fără grija unui nou eşec, să încerce până reuşeşte, chiar dacă nu-i iese ceva din prima.

Mai multe