Lucruri pe care le au în comun copiii sănătoşi

1 noiembrie 2017   Parenting

Majoritatea copiilor au în comun aceleaşi lucruri. Indiferent de locul în care se află în lume, părinţii trebuie să ţină cont de aspectele care menţin un copil sănătos. Iată care sunt!

Importanţa somnului

Mulţi copii, în special cei care au trecut de adolescenţă, nu dorm suficient de mult. Dar somnul trebuie să fie o prioritate – el este necesar pentru dezvoltarea sănătoasă, pentru îndeplinirea funcţiilor organismului şi pentru sănătatea mintală. În plus, odihna îi protejează de obezitate şi scade riscul de apariţie a altor afecţiuni asociate acesteia. Pentru copiii până în 10 ani, recomandate sunt între 11 şi 14 ore de somn, în timp ce adolescenţii ar trebui să doarmă între 8 şi 10 ore.

Se spală pe mâini înainte de a mânca

Potrivit unui studiu recent, părinţii le spun copiilor despre importanţa spălării mâinilor înainte de masă. Acest obicei reduce riscul de îmbolnăvire, în special în ce priveşte problemele respiratorii şi cele gastrointestinale.

Se joacă afară

Copiii activi sunt mult mai sănătoşi. Prin joc şi alte activităţi este redus riscul de obezitate şi alte probleme provocate de greutatea excesivă. În plus, exerciţiile regulate reduc stresul şi îmbunătăţesc starea de spirit.

Alimentaţia lor este prioritate pentru părinţi

Chiar dacă părinţii sunt ocupaţi, ei prioritizează sănătatea copilului şi, implicit, alimentaţia. Acest lucru include: orele de somn, limitarea folosirii televizorului şi a altor gadget-uri, alimentarea cu produse sănătoase, hidratarea, spălarea mâinilor, practicarea exerciţiilor fizice etc. Acestea sunt obiceiuri sănătoase care modelează un stil de viaţă pentru copil.

Sunt duşi regulat la control medical

Părinţii trebuie să îşi ducă copilul la pediatru pentru a urmări dezvoltarea celui mic. Copilul nu trebuie dus la medic doar când se îmbolnăveşte! Vizitele regulate la medic menţin afecţiunile la distanţă.

Credit foto: www.rd.com

Mai multe