Lucrurile pe care copilul tău nu le va uita niciodată

13 septembrie 2018   Parenting

Familia este mediul esenţial care poate influenţa dezvoltarea şi destinul copilului prin securizare materială, dragoste şi educaţie. Copiii vor face, sau vor crede precum părinţii imitând comportamentele acestora, de aceea este important ca tu să fii cel mai bun exemplu pentru ei.

Pe lângă obiectele materiale, copilul are nevoie, în primul rând, să petreacă timp cu părinţii lui, să simtă dragostea şi să fie încurajat să aibă încredere în el.

Iată zece lucruri de preţ pe care părinţii le pot oferi copiilor lor şi pe care aceştia nu le vor uita niciodată: 

1. Încrederea în forţele proprii. Pentru copil este extrem de important să ştie că cea mai iubită persoană din lume crede în el. Arată-i copilului că ai încredere în el şi în abilităţile sale.

2. Dragostea. Îmbrăţişează-l, sărută-l, spune-i că-l iubeşti întotdeauna, indiferent de orice! Chiar şi atunci când copilul tău are peste 30 de ani! 

3. Timp petrecut în familie. Aceste reuniuni familiale vor rămâne în memoria copilului pentru toată viaţa. Este o tradiţie minunată care uneşte, împacă şi inspiră. 

4. Bucuria. Bucură-te de viată şi de copilul tău. Nu te ruşina de sentimentele tale, râdeţi împreună, jucaţi-vă. 

Încearcă să-ţi păstrezi familia şi relaţiile bune cu membrii săi. Pentru copil, familia este fundaţia, este acel sprijin care îi oferă susţinere şi îl ajută să meargă mai uşor prin viaţă. 

6. Timpul tău. Acesta este cel mai preţios cadou, în special pentru copiii moderni. Găseşte timp pentru copil în fiecare zi! Stai cu el, îmbrăţişaţi-vă, jucaţi-vă împreună, plimbaţi-vă sau doar leneviţi în pat. 

7. Abilitatea de a lua decizii. Stimulează-i independenţa, ajută-l să accepte consecinţele acţiunilor sale, arată-i un exemplu real de curaj şi hotărâre. 

8. Adevărul. Fii sincer cu copilul tău. Astfel îl vei învăţa să fie onest. Şi îi vei arăta că poate avea încredere în tine, că este în siguranţă. 

9. Optimismul. Este ceea ce îl va ajuta să obţină succes şi să schimbe această lume în bine. 

A fi fidel partenerului/partenerei este o faptă a minţii, inimii şi sufletului. Iar copiii simt asta foarte subtil. 

Sursă: relaţii.net

Mai multe