Specialiştii îţi spun cum poate fi prevenită obezitatea infantilă

9 noiembrie 2017   Parenting

Obiectivul proiectului „Şi eu trăiesc sănătos! SETS” este informarea şi educarea tinerei generaţii, a familiilor, prin promovarea activităţilor fizice zilnice şi sportului, dietei echilibrate, calităţii somnului, stării de bine în general, integrarea copiilor şi adolescenţilor din categorii sociale vulnerabile fiind o prioritate în cadrul intervenţiilor sale la nivelul comunităţilor.

Mişcarea naţională „Şi eu trăiesc sănătos! SETS”, iniţiată de Fundaţia PRAIS în anul 2011, continuă pentru următorii 3 ani, în calitate de membru activ şi model de bune practici în cadrul reţelei Epode International Network (EIN) care reuneşte 34 de programe similare din 23 de ţări.

Pe parcursul celor 7 ani de implementare, echipa Fundaţiei PRAIS a iniţiat o serie de studii privind obiceiurile de stil de viaţă ale copiilor. Unul dintre acestea a fost realizat pe un eşantion de 677 de părinţi ai elevilor de clasa I din 30 de şcoli bucureştene. Potrivit studiului, doar 38% dintre aceşti copii fac mişcare în fiecare zi. 68% mănâncă 3 mese principale pe zi, jumătate obişnuiesc să mănânce şi între mese, iar 2 din 5 copii mănâncă doar în cadrul meselor principale. Cei mici se hidratează bând mai mult de 4 pahare de lichide pe zi. Circa jumătate dintre copiii de clasa I petrec în medie 2 ore pe zi în faţa unui ecran în timpul săptămânii, respectiv 3 ore în week-end, iar o treime petrec mai mult de 4 ore pe zi la final de săptămână.

Timp de 3 ani mişcarea SETS din România a fost parte din proiectul EPHE* la care şi-au adus contribuţia programe similare din alte 5 ţări: Belgia, Franţa, Olanda, Portugalia, Grecia şi Bulgaria. Rezultatele sondajului realizat pe un eşantion reprezentativ de 180 de familii din oraşul Otopeni a relevat existenţa unor diferenţe semnificative între grupurile socio-economice în ceea ce priveşte practicile parentale şi mediul familial: cum ar fi disponibilitatea consumului fructelor şi legumelor pentru copii, monitorizarea timpului petrecut în faţa unui ecran şi abilitatea de a reţine reguli.Existenţa unui ecran în dormitorul copilului sau urmărirea programelor TV în timpul meselor în familie au fost identificate ca factori cu impact asupra stării generale de sănătate. În grupul de familii respondente cu un nivel scăzut de educaţie din România, 71% dintre copiii acestora, respectiv 60% din Bulgaria, şi 74% din Portugalia au un televizor în camera lor.

“În studiile cross-countries din care proiectul nostru a făcut parte, s-au evidenţiat cauze multiple care pot influenţa stilul de viaţă sănătos, starea de bine: situaţia economică a familiei, nivelul acesteia de educaţie, tradiţiile, localizarea citadină/ rurală, sedentarismul, tipurile de dietă, stresul, nivelul activităţilor fizice, alături de mulţi alţi factori generali de sănătate. De aceea, prevenirea obezităţii infantile se poate face şi prin programe solide de informare şi educare constantă a familiei. Modificarea percepţiilor şi a comportamentelor umane necesită timp. După monitorizarea timp de trei ani a implementării proiectului nostru a rezultat că odată ce obiceiurile bune au fost încorporate în practica zilnică a familiei, acestea pot fi durabile, cu condiţia continuării pe termen lung a procesului de educare”, a declarat Silvia Bucur, Preşedinte Fundaţia PRAIS, iniţiatoarea proiectului.

În 7 ani, mişcarea naţională SETS a fost prezentă în 252 de şcoli din Bucureşti, Timişoara Cluj-Napoca, Ploieşti, Otopeni, Roman. A ajuns la 156.480 de elevi din clasele I-IVşi familiile acestora, la 3.000 cadre didactice, 2 milioane public larg. 504 de voluntari studenţi sportivi de la UNEFS au susţinut 459 de lecţii deschise în şcoli la care au participat peste 27.580 de elevi. 20.624 de elevi s-au înscris voluntar în 448 de Cluburi SETS de Mişcare şi Distracţie create de şcolile participante, desfăşurând peste 10.150 de activităţi fizice şi sportive. Din acest an, 3 noi competiţii sunt dezvoltate în şcoli: SETS GymClass - Gimnastică de înviorare în clasă, #SETS FlashMob - Dans în grup, 10 Minute SETS - Alergare Uşoară, care au generat deja o largă participare-a peste 3.000 de elevi şi învăţători. Pe lângă intervenţiile directe în şcoli, mişcarea SETS a dezvoltat portalul de informare publică dedicat părinţilor şi copiilor www.sets.ro, precum şi platformele social media FB @miscarea SETS şi YouTube.

Totodată, Fundaţia PRAIS a fost parte a proiectului OPEN** care a avut ca scop sprijinirea mai multor comunităţi din 16 ţări din Europa - copii şi adolescenţi, să aleagă şi apoi să îşi menţină un stil de viaţă echilibrat şi activ. Alături de proiectul SETS din România, s-au aflat programe din Belgia, Cipru, Estonia, Germania, Ungaria, Italia, Franţa, Grecia, Malta, Olanda, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania. Monitorizarea timp de 3 ani a implementării metodologiilor EIN, schimburile de bune practici între specialiştii din ţările participante au contribuit major la creşterea impactului programului derulat la noi în ţară.

Mişcarea naţională „Şi eu trăiesc sănătos! SETS” este posibilă datorită alianţei sale de valori locale şi internaţionale alcătuită din reprezentanţi ai partenerilor instituţionali, organizaţii, universităţi, consiliul ştiinţific, care îşi aduc contribuţia prin expertiza lor, cum ar fi: Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Societatea Română de Nutriţie şi Boli Metabolice, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Federaţia Română de Scrimă, Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti, Inspectoratele Şcolare din Bucureşti, Cluj, Neamţ, Prahova, Timiş. Proiectul este posibil datorită suportului constant acordat de partenerii săi privaţi, 5 companii membre din cadrul Federaţiei Romalimenta şi un mare lanţ de retail.

Mai multe