Cea mai bună ruladă de porc cu cârnaţi

21 decembrie 2017   Rețete

La o masă de sărbătoare nu poate lipsi un cotlet de porc. Noi îţi propunem o reţetă simplă, pe care trebuie să o încerci anul acesta. 

 Ai nevoie de :

1 kg cotlet de porc 

2 cârnaţi proaspeţi

2 cepe 

500 g ciuperci 

ulei 

1 pahar cu vin alb

sare 

piper

Cum se prepară:

Speli cotletul, îl tai în felii de aproximativ 1,5 cm şi le baţi ca pe şniţele. Le condimentezi cu sare şi piper, le ungi cu puţin ulei şi le laşi deoparte.

Tai ceapa şi ciupercile cubuleţe şi le căleşti în puţin ulei, până când se evaporă apa. Le laşi la răcorit şi le adaugi peste bucăţile de cotlet condimentate, aşezi şi cârnaţii, apoi rulezi. Într-o tavă unsă cu un pic de ulei, pui rulourile, le stropeşti cu vinul alb şi le acoperi cu o folie de aluminiu. Le dai la cuptorul încins la 200 de grade timp de o oră. Poţi servi friptura cu garnitură de pilaf.

Mai multe