Conopidă gratinată, o reţetă delicioasă

19 august 2017   Rețete

În afară de murături, conopida poate fi preparată şi la cuptor, obţinând astfel un fel principal delicios.

Ai nevoie de

1 conopidă mare, ruptă în bucheţele500 ml lapte 4 linguri făină50 g unt100 g caşcaval rassare, după gustpiper, după gust2-3 linguri pesmet, opţional2 roşii mari, pentru servire

Cum se prepară conopida

Fierbi apă într-o oală mare, până dă în clocot, adaugi bucheţelele de conopidă şi opăreşti 5 minute. Scurgi apa şi le răstorni într-o tavă.

Încingi cuptorul. Torni laptele într-un vas şi îl încălzeşti, apoi adaugi făina şi untul. Omogenizezi rapid, ca să se topească untul şi să dispară cocoloaşele. Opreşti focul, presari o parte din caşcavalul ras, condimentezi cu sare şi piper şi torni sosul cald peste conopidă.

Împrăştii caşcavalul rămas şi pesmetul pe deasupra şi dai tava la cuptorul încălzit, până se rumeneşte conopida. O serveşti cu felii de roşii, dacă doreşti.

Mai multe