Prăjitură cu nuci

29 ianuarie 2018   Rețete

Dacă îţi plac nucile, poţi încerca o prăjitură inedită. Ai nevoie de doar câteva ingrediente, care te vor ajuta să prepari un desert delicios. Copiii vor fi cei mai încântaţi!

Ai nevoie de

Pentru aluat

500 g făină

200 g unt

200 g iaurt

150 g zahăr

1 linguriţă praf de copt

3 gălbenuşuri

Pentru umplutură

200 g făină

150 g zahăr

200 g nuci mărunţite

1 plic praf de copt

200 g unt

200 ml lapte

3 albuşuri

Pentru sosul caramel

200 g zahăr

100 ml apă

60 g unt

175 ml smântână lichidă

Pentru decor

fulgi migdale

Mod de preparare prăjitură cu nuci

Pentru sos, caramelizezi zahărul amestecat cu apă până când capătă o culoare aurie. Adaugi treptat untul şi smântâna lichidă şi amesteci bine. Laşi câteva minute să fiarbă, apoi iei vasul de pe foc şi îl laşi la răcit.

Amesteci untul moale cu făina, zahărul şi praful de copt. Adaugi gălbenuşurile şi iaurtul. Frămânţi până se omogenizează toate ingredientele. Împarţi aluatul în două şi întinzi o foaie într-o tavă tapetată.

Pentru umplutură, amesteci făina cu zahărul, praful de copt şi nucile. Separat, topeşti untul pe baie de aburi, apoi îl amesteci cu laptele, albuşurile bătute spumă în prealabil şi cu ingredientele uscate. Torni umplutura peste foaia din tavă şi acoperi cu cealaltă foaie. Dai tava la cuptorul încins 40 de minute, pâna când prăjitura trece testul scobitorii. O serveşti cu sos de caramel, decorată cu fulgi de migdale.

Mai multe