Pricomigdalele, un vechi amor

27 aprilie 2020   Rețete

Pricomigdalele sunt nişte fursecuri crocante din albuşuri şi migdale, nucă sau alune. Au aspect crăpat şi culoare maronie. Sunt un fel de macarons - jucăuş-crocante la exterior şi cremos-lipicioase la interior.

Dacă le prepari cu nucă în loc de migdale, vor ieşi mai unsuroase, nucile fiind mai grase decât migdalele, şi mai închise la culoare. În schimb, ele vor avea o aromă intensă de nucă şi de vanilie. Iată ce ai de făcut şi de ce ai nevoie pentru a obţine, în 40 de minute, 4-5 porţii.

Ingrediente

4 albuşuri • 1 gălbenuş • 200 g zahăr pudră • 250 g nuci măcinate • 1 praf de sare • 1/4 linguriţă esenţă naturală de migdale marocane Dr. Oetker • 1/2 linguriţă esenţă naturală de vanilie Bourbon Dr. Oetker.

Preparare

Mixează albuşurile cu praful de sare şi cu zahărul pudră până ce obţii o spumă tare şi lucioasă. Încorporează apoi nuca măcintă, esenţele de migdale şi de vanilie, iar la final gălbenuşul. Amestecă uşor până la omogenizare completă. Aşterne hârtie de copt într-o tavă de copt şi pune câte o lingură de compoziţie, formând mici forme rotunde. Bagă tava în cuptorul preîncălzit la 180 °C (treapta 4), 20 de minute. Scoate pricomigdalele pe un platou şi serveşte-le reci.

Mai multe