Reţeta zilei. Tortilla cu pui și spanac, reconfortantă şi delicioasă
Care este una dintre puținele feluri de mâncare din lume al cărei nume este ceva mai greu de pronunţat decât este modul de realizare a preparatului? Tortilla este un sendviș ușor de făcut. Îţi arătăm cum să procedezi pentru a savura tortilla cu spanac şi carne de pasăre!
Pentru cine sau când ai poftă de ceva gustos şi reconfortant, tortilla de pui cu spanac este una dintre cele mai bune alegere. Se potriveşte tuturor dorințelor tale. Conţine carne de pui, dar şi spanac, morcovi, castraveţi, iaurt. Numai spanacul îţi aduce o mulţime de elemente nutritive: carotenoizi, vitamina C, vitamina K, acid folic, fier și calciu. Descoperă cum să faci şase tortilla delicioase pentru tine şi cei dragi!
Ingrediente pentru şase tortilla
200 g piept de pui dezosat
3 ouă
100 g pesmet
100 g făină
sare
piper
ulei, pentru prăjit
Pentru sos:
120 g iaurt grecesc
1 castravete mic
4-5 căței de usturoi
10 ml ulei de măsline
10 ml oțet alb
sare
piper
mărar
Te-ar mai putea interesa: Salată de curcan în lipie
Pentru tortilla:
6 foi tortilla
100 g cașcaval
2 morcovi
200 g frunze de spanac, mai mici
Mod de preparare
Tai pieptul de pui fâșii și condimentezi bucățile de carne cu sare și piper, după gust.
Bați ouăle, treci carnea prin ele, apoi prin făină, apoi din nou prin ouă și, la final, prin pesmet.
Prăjești fâșiile de carne în uleiul încins până când se rumenesc pe toate părțile, apoi le scoți pe servete de hârtie pentru a se absorbi excesul de ulei.
Pentru sos, tai capetele castravetelui și-l dai prin răzătoarea mică. Îl pui într-un șervet de hârtie și storci bine castravetele în mâini până se elimină zeama în exces.
Îl amesteci cu iaurtul, cățeii de usturoi pisați, uleiul de măsline, oțetul, sare, piper, după gust și, opțional, mărar tocat. Dai sosul la frigider pentru 30 de minute.
Cureți morcovii și-i tai bastonașe cât mai subțiri. Procedezi la fel cu cașcavalul.
Vezi și: Lasagna cu spanac. Preparatul de primăvară care te reminalizează
Ungi fiecare foaie de tortilla cu sos, așezi frunzele de spanac spălate și scurse, cașcaval, morcov și fâșii de pui, apoi rulezi strâns.
FOTO: Shutterstock