Și câinii pot fi stresați! Semne ascunse ale stresului

25 august 2023   Lifestyle

Trebuie să știi că, indiferent de rasă, câinii pot fi stresați. Patrupezii își pot manifesta suferințele în diferite moduri, precum: simptome digestive, agresivitate și insomnie. 

Schimbările în mediu sau în rutină, interacțiunile cu câini sau cu oameni agresivi, zgomotele puternice, modificările în dietă, schimbările hormonale și lipsa mișcării fizice sunt doar o parte dintre motivele pentru care câinii pot fi stresați. 

Îți prezentăm câteva dintre simptomele comune de stres la câini. Dacă una sau mai multe dintre aceste manifestări apar în viața animalului tău de companie, este necesar să apelezi la ajutorul unui veterinar cât mai curând posibil.  

Citește și: Câini care sunt greu de dresat. Doar cu multă răbdare o să-i faci să-ți asculte comenzile! 

Probleme digestive 

Stresul poate fi una dintre cauzele pentru care animalul tău de companie se confruntă cu probleme digestive, precum: constipație și diaree. Dacă aceste manifestări durează mai mult de trei zile, îți recomandăm să verifici care ar putea fi factorii de stres din viața lui și, de asemenea, să ceri ajutorul unui medic veterinar. 

Agitație excesivă și agresivitate 

Când câinele devine neliniștit și agitat sau dacă își schimbă comportamentul brusc, acesta poate fi un semn de stres. Câinele poate să latre mai mult decât de obicei, să devină hiperactiv sau, din contră, poate să aleagă să se retragă și să se ascundă în locuri liniștite. 

De asemenea, patrupezii pot să devină agresivi când sunt stresați sau dacă se confruntă cu o afecțiune medicală. 

Limbajul trupului

La fel ca oamenii, câinii pot comunica prin intermediul mișcărilor sau poziției corpului. Știi că patrupedul tău este stresat dacă, în mod repetat, evită contactul vizual cu tine sau cu o altă persoană apropiată, dacă tremură, cască foarte des sau zgârie diferite obiecte din jurul său. 

Poate ești interesat și de acest articol: Rase de câini care se adaptează ușor la apartament. Cadoul perfect pentru cei dragi! 

Doarme prea mult (sau prea puțin)

Dacă patrupedul tău doarme mai mult decât în mod normal sau mai puțin, acesta poate fi un semn că se simte stresat. La fel ca oamenii, câinii își pot întrerupe programul de somn când suferă. Dacă problema persistă, îți recomandăm să ceri sfatul unui veterinar.  

Sursă foto: Shutterstock  

Mai multe