Cele mai frumoase carnavaluri de primăvară

7 martie 2018   Travel

 În mai toate ţările din vestul Europei se organizează, înaintea postului de Paşte, carnavaluri pline de sunet şi culoare, care atrag zeci de mii de turişti. Din Franţa până în insula spaniolă Tenerife, febra serbărilor de primăvară aduce parade, care alegorice, lumini şi întreceri de cântăreţi. 

Santa Cruz de Tenerife: îngroparea sardinei

În Capitala insulei Tenerife - care face parte din arhipelagul spaniol al insulelor Canare - se organizează anual, la sfârşitul lui februarie şi începutul lui martie, un festival exploziv, pe o temă dată (anul acesta, a fost „circul“). Tradiţia organizării sale datează din secolul al XVI-lea, când au sosit pe insulă primii colinişti spanioli. La fel ca la Veneţia, membrii înaltei societăţi profitau de sărbătoare pentru a se amesteca cu oamenii de rând şi a se distra pe cinste. Manifestări artistice, concursuri de dans şi de muzică tradiţională („murgas“, formaţiile de muzicieni deghizaţi în clovni) încep cu 3 săptămâni înainte de deschiderea oficială a evenimentului. Tot atunci se dă startul concursului de frumuseţe menit să o desemneze pe regina carnavalului. În ultimele două săptămâni, mii de localnici şi de turişti mascaţi iau cu asalt centrul oraşului, pentru a admira paradele care culminează cu „Coso apoteosis“ – cea mai mare defilare de care alegorice, dansatori şi muzicieni. Sfârşitul carnavalului şi prima zi de Post sunt marcate de „îngroparea sardinei“: petrecăreţii se deghizează în schelet sau în vrăjitoare, iar o figurină multicoloră, întruchipând un peşte, este incendiată. Petrecerile mai continuă câteva zile – ca o consolare, până la următorul carnaval.

Cholet: care alegorice şi ploaie de confetti

În timpul anului, Cholet este o comună liniştită din vestul Franţei – dar, la începutul lui aprilie, se animă sub ploaia de culori şi de confetti. Zeci de mii de vizitatori vin de departe pentru a asista la defilarea carelor alegorice cu personaje-gigant, la concertele de muzică în aer liber, şi pentru a se distra pe cinste. Festivalul datează din 1906, dar a fost interzis în timpul celor două conflagraţii mondiale. Apetitul localnicilor pentru petrecere nu a putut fi însă înăbuşit. La ora actuală, punctul culminant al festivalului îl constituie defilarea de zi, din prima duminică de aprilie, urmată, sâmbăta următoare, de parada de noapte. Spectacole muzicale, carnavalul copiilor, curse cicliste, ziua seniorilor, cursa hipică, un impresionant foc de artificii precum şi un bal organizat în piaţa publică se numără printre cele mai apreciate manifestări. Parada de noapte etalează un uimitor cortegiu luminos, carele alegorice fiind decorate cu mii şi mii de beculeţe colorate.

Carnavalul din Cadiz: satira muzicală iese în stradă

Este unul din cele mai populare carnavaluri din Spania şi se deosebeşte net de toate manfiestările asemănătoare prin faptul că etalează nu atât culori şi măşti spectaculoase cât cântece şi versuri sarcastice. De fapt, festivalul este organizat ca o competiţie între trupe specifice - coro, comparsa, chirigota, cuartelo, murgas, charangas - , care se întrec în melodii ce satirizează şi parodiază viaţa politică şi socială, dar nu numai. Cântăreţii se îmbracă caraghios şi îşi pictează feţele, în armonie cu tipul de muzică şi cu subiectele abordate. Manifestarea datează din secolul al XV-lea şi a generat, de-a lungul anilor, controverse şi scandal public. A fost interzisă, dar fără succes. Astăzi, carnavalul are două faţete: o întrecere oficială şi una a străzii, fiecare având farmecul ei. La finalul celor 11 zile de cântece şi râsete fără stavilă, toate formaţiile muzicale ies în stradă, pentru a-şi face cunoscut repertoriul. Nu lipsesc focurile de artificii şi petrecerile spontane.

Ştiai că...

... în timpul războiului civil spaniol şi sub regimul dictatorului Franco, festivalul spaniol din Santa Cruz a fost interzis? Localnicii au continuat, clandestin, celebrările. A fost autorizat din nou începând cu anii ’60 şi a continuat să câştige în popularitate.

Mai multe