Cum să depăşeşti frica de avion

7 iulie 2017   Travel

Multor persoane le este frică de avion, pentru că în subconştientul lor nu pot să creadă că un aparat de zbor poate rezista în aer atât de multe ore. Iată ce trebuie să faci ca să depăşeşti această teamă!

Analizează riscurile

Conform statisticilor, şansele de a ne pierde viaţa în avion sunt extrem de mici. Se pare că există mai multe şanse să mori din cauza unui aliment otrăvit decât într-un accident aviatic. De asemenea, s-a demonstrat că cel mai periculos mijloc de transport este maşina. Avioanele sunt de 6000 de ori mai sigure decât autovehiculele.

Nu căuta ştiri pe Internet

Evită să citeşti despre tragediile aviatice care au avut loc în trecut chiar înainte de a călătorii cu avionul. Gândeşte-te că aeronava este pilotată de oameni calificaţi, care ştiu cum să reacţioneze în cazul unor situaţii neprevăzute.

Ocupă-ţi timpul

Dacă trebuie să zbori mai multe ore, încearcă să îţi ocupi timpul cu activităţi care îţi fac plăcere. Ai putea să citeşti o carte, să mănânci, să te joci pe telefon sau să rezolvi integrame.

Informează-te corect

Dacă te pregăteşti să călătoreşti pentru prima oară cu avionul, atunci trebuie să ştii ce se poate întâmpla în timpul călătoriei ca să nu te sperii. Este normal ca aripile avionului să se mişte în timpul zborului, la altitudini mari poţi avea impresia că aparatul de zbor s-a oprit, avionul prinde viteză la decolare şi aterizare.

Mai multe