Vitamina D: în ce moment al zilei şi în ce condiţii trebuie luată pentru a fi eficientă

20 septembrie 2021   Lifestyle

Vitamina D este esenţială pentru pentru sănătatea noastră fizică şi psihică. Există mai multe tipuri de vitamina D, dintre care D2 şi D3 sunt cele mai importante. Mulţi dintre noi nu obţin doza zilnică necesară, mai ales în sezonul rece, astfel că este nevoie de suplimente. Totuşi, soluţia nu este să luăm dintr-o farmacie primul produs care ne pică în mână. Există câteva condiţii esenţiale care trebuie respectate pentru ca aceste suplimente să fie eficiente şi să poată fi absorbite în organism.

Vitamina D se găseşte atât în plante, cât şi în alimente, însă poate fi sintetizată şi de organismul uman, în prezenţa razelor solare. Vitamina D are multiple beneficii pentru organism, în primul rând pentru sistemul osos, fiind esenţială în procesul de creştere la copii şi adolescenţi, pentru fixarea calciului în oase şi pentru menţinerea unui nivel normal al fosforului în sânge. Carenţa sa este asociată cu rahitismul.

Un alt rol constă în menţinerea unui sistem imunitar puternic şi sănătos. Totodată, vitamina D joacă combate stărilor depresive, iar cercetările au demonstrat că persoanele care sufereau de depresie aveau şi deficit de vitamina D în organism. În plus, este cunoscut faptul că în anotimpul rece, când ziua e mai scurtă, apar cele mai multe cazuri de depresie.

Citeşte şi

Alimente interzise dacă ai colesterolul crescut. Limitează consumul lor şi ţine sănătatea sub control!

Atunci când avem o deficienţă în orgnism, pot apărea simptome precum: infecţii repetate, stare generală de rău, oboseală nejustificată, depresie, dureri de spate, dureri musculare, căderea părului, dureri musculare.

Alimente care conţin vitamina D

Cercetările au demonstrat că foarte multe persoane nu reuşesc să obţină doza necesară doar din alimentaţie. Vitamina D se găseşte în alimente precum peşte gras (somon, hering, macrou, sardine), ulei de peşte, gălbenuş de ou, portocale, ciuperci.

Totodată, ea poate fi sintetizată de organism prin expunerea la soare 15-20 de minute zilnic. Astfel, este nevoie de suplimente, mai ales în sezonul rece. Doza va fi stabilită de un medic, după efectuarea analizei care să arate nivelul de vitamina D prezent în organismul pacientului.

Este foarte important, însă, ca suplimentele de vitamina D să fie luate în anumite condiţii, altfel ele pot fi ineficiente.

În ce moment al zilei trebuie luată

Mulţi preferă să ia acest supliment dimineaţa, pe stomacul gol, ceea ce este o greşeală, deoarece absorbţia în organism nu va fi nici pe departe completă.

Vitamina D este liposolubilă (se dizolvă în grăsimi), de aceea trebuie luată în timpul mesei sau imediat după, iar alimentele consumate trebuie neapărat să conţină grăsimi bune: avocado, nuci, seminţe de in, ulei de măsline, peşte gras etc. Cu acest suport pentru absorbţie, putem profita la maximum de vitamina D, dacă este luată în timpul meselor.

Este important să luăm aceste suplimente numai la recomandarea medicului, după efectuarea unei analize, deoarece supradozajul poate fi la fel de periculos precum carenţa. Excesul de vitamina D poate duce la calcifierea oaselor şi acumularea calciului pe pereţii vaselor de sânge, dureri de cap însoţite de vărsături şi ameţeli şi chiar la apariţia pietrelor la rinichi sau a pancreatitei.

FOTO Shutterstock

Mai multe