Ce a ascuns Emilia Clarke din superproducţia „Urzeala tronurilor/Game of Thrones‟ de colegi şi producători

1 shutterstock 1124464610 jpg jpeg

Emilia Clarke a devenit unul dintre cei mai populari actori de la Hollywood, odată cu rolul avut în celebra serie „Urzeala tronurilor/Game of Thrones‟, difuzat la HBO. Serialul iconic a adunat zeci de premii şi milioane de fani din întreaga lume. Clarke a intrat în pielea personajului Daenerys Targaryen şi l-a făcut să strălucească, chiar dacă în acelaşi timp se lupta cu moartea.

Actriţa de origine britanică, în vârstă de 34 de ani, pe numele ei întreg Emilia Isabelle Euphemia Rose Clarke, a primit trei nominalizări la Premiul Emmy în 2013, 2015 şi 2016 şi aprecieri la nivel global pentru interpretarea personajului ei. Puţini oameni au ştiut că aceasta se confruntă cu complicaţii grave de sănătate, în timp ce lucra la „Game of Thrones‟. Nici producătorii nu aveau cunoştinţă despre acestea. După ce a filmat pentru primul sezon din serial, Emilia a suferit un accident vascular cerebral. Şi-a revenit spectaculos, dar evenimentul avea să fie doar începutul unei lupte pe viaţă şi pe moarte.

Într-un interviu recent din cadrul producţiei matinale TV „Live Kelly şi Ryan‟, Emilia a dezvăluit că a avut mai multe accidente în timpul filmărilor  la serialul de succes „Urzeala tronurilor‟: „Aşadar, am avut două hemoragii cerebrale, ceea ce se traduce aproximativ prin accidente vasculare cerebrale”, a spus ea. „Acesta este cel mai simplu mod de a le descrie. Şi l-am avut pe primul imediat după ce am filmat primul sezon‟

A ţinut secrete complicaţiile de sănătate

Clarke habar n-avea cum se vor desfăşura lucrurile pentru ea, iar asta o determinat-o să păstreze starea sa de sănătate secretă, refuzând să spună personalului executiv al serialului ce i s-a întâmplat.

„A fost interesant să aştept să văd dacă nu mor şi dacă mai pot juca în sezonul următor. Am aşteptat să le spun ce s-a întâmplat, până când am fost într-o zonă de siguranţă. Nu am spus nimănui în afara oamenilor care trebuiau să ştie, pentru că încercam să procesez eu însămi problema‟.

Al doilea accident vascular cerebral, trei ani mai târziu

Chiar dacă şi-a revenit după accidentul vascular cerebral iniţial, Clarke avut un al doilea, câţiva ani mai târziu, care s-a dovedit a fi la fel de grav. „Şi apoi, s-a întâmplat din nou, trei ani mai târziu ... Am avut două anevrisme cerebrale şi amândouă s-au rupt, din păcate. Se întâmplă foarte des ca, dacă aveţi unul, să aveţi mai multe‟, a spus actriţa.

Coordonează o organizaţie caritabilă, pentru recuperarea de după leziuni cerebrale

Oricât de înfricoşătoare au fost accidentele, Clarke şi-a revenit complet şi a decis să folosească experienţele pentru ceva bun. Aşa că a decis să pună bazele unei organizaţii caritabile, care ajută alte persoane să se recupereze după leziuni cerebrale. „Se numeşte <<Same You>>, de care sunt incredibil de mândră”, a spus ea. „Sunt foarte norocoasă că sunt în viaţă şi că am avut tot ce-mi trebuia să-mi revin. Însă majoritatea oamenilor nu au, aşa că am vrut să încerc să schimb asta‟, a încheiat Emilia Clarke.

@shutterstock  



Recente

Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg
Cher  foto   Profimedia jpg
Sheryl Crow  foto   Profimedia jpg
Hayden Panettiere  foto   Profimedia jpg
Meghan Markle, Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Kylie Minogue  foto   Profimedia jpg
cuplu Hollywood  foto   Profimedia jpg
Richie Sambora, Jon Bon Jovi  foto   Profimedia jpg
Tom Cruise, Pamela Anderson  foto   Profimedia jpg
v468 peera 84 zodiac jpg
flat lay chat bubbles with two telephone receivers jpg
radiant depiction empowered female sun goddess jpg
Olivia Newton John  foto   Profimedia jpg
Selena Gomez  foto   Profimedia jpg
Brooke Shields  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez pe covorul roșu  foto   Profimedia jpg
Festivalul de Film de la Cannes 2026  foto   Profimedia jpg