Au eclipsat mirii? Ce cuplu și-a serbat aniversarea mariajului în timpul nunții lui Taylor Swift
Ziua de 3 iulie pare să fie una cu adevărat specială pentru marile povești de dragoste de la Hollywood! Cine și-a serbat propriul mariaj la nunta altei vedetei?

În timp ce Taylor Swift și Travis Kelce au atras toate privirile cu nunta lor spectaculoasă organizată la Madison Square Garden din New York, un alt cuplu celebru a profitat de ocazie pentru a-și marca propria aniversare a căsătoriei. Tot pe 3 iulie!
Gwen Stefani și Blake Shelton au împlinit cinci ani de mariaj și au ales să sărbătorească la New York aniversarea lor. Cântăreața a publicat pe Instagram un videoclip din timpul pregătirilor pentru „iușirea romantică în oraș”, în care apare îmbrăcată într-o rochie roz elegantă, în timp ce Shelton poartă un smoking clasic.
Imaginile au stârnit imediat speculații în rândul fanilor, care au observat că cei doi se aflau în același oraș în care avea loc fastuoasa nuntă a lui Taylor Swift și Travis Kelce.
Comentariile nu au întârziat să apară, mulți întrebându-se dacă aniversarea celor doi a fost sărbătorită chiar la petrecerea de nuntă a superstarului pop. Deși Gwen Stefani nu a confirmat că au fost invitați la eveniment, indiciile din videoclip au alimentat și mai mult zvonurile.
Povestea de dragoste a lui Gwen Stefani și Blake Shelton a început în 2015, după ce s-au cunoscut în platoul emisiunii „The Voice”. Cei doi s-au căsătorit pe 3 iulie 2021, într-o ceremonie restrânsă organizată la ferma lui Shelton din Oklahoma, într-un decor complet diferit de extravaganța aleasă de Taylor Swift și Travis Kelce pentru marele lor eveniment.
Cu ocazia aniversării, Gwen Stefani a publicat și o serie de fotografii din ziua nunții lor, însoțite de mesajul: „Cinci ani căsătorită cu iubirea vieții mele.” Blake Shelton i-a răspuns cu propriul omagiu pe rețelele sociale, scriind: „Cinci ani și fiecare zi este mai frumoasă decât precedenta. Te iubesc, Gwen Shelton! La mulți ani, frumoasa mea!”
Felicitări ambelor cupluri VIP!!
foto - Profimedia






























