Regina Elisabeta a murit! Ce urmează să se întâmple: protocolul regal impune reguli stricte

1 regina elisabeta jpg jpeg

La 96 de ani, Regina Elisabeta a II-a a fost un membru de bază în familia regală, asta pentru că o întreagă generaţie de regalităţi nu a ştiut cum este viaţa fără ea, în fruntea familiei. Cu toate acestea, protocolul regal a fost pregătit cu mult timp înainte ca suverana să treacă în neființă.

Regina Elisabeta a II-a a fost şefa de stat cu cea mai îndelungată funcţie din istoria lumii, cel mai în vârstă monarh în viaţă, a avut cea mai îndelungată domnie a unui monarh actual, dar şi cea mai îndelungată funcţie a unui şef de stat actual. Regina a fost populară în întreaga lume şi pentru criticile apărute în presă, care i s-au adus după destrămarea căsătoriilor copiilor ei, dar şi pentru aprecierile pentru stilul său vestimentar elegant. Orice gest pe care Regina l-a făcut a fost analizat de criticii regali şi cu greu a putut fi ceva ţinut secret de ochii curioşilor. Însă ce se va întâmpla acum când Majestatea Sa nu mai este?

Citeşte şi: Ce s-a întâmplat când un străin a intrat în dormitorul Reginei. Ce au vorbit timp de 10 minute? 

Teatrele vor fi închise, iar evenimentele sportive vor fi anulate

De astăzi, 8 septembrie 2022, în Londra vor începe ceremoniile fastuoase, pentru care britanicii sunt apreciaţi. Oraşul va fi împodobit cu steaguri, clopotele vor suna în biserici (inclusiv clopotele de la Westminster Abbey vor da vestea că o regalitate regală s-a stins din viaţă), oamenii se vor aduna în jurul Palatului Buckingham, iar teatrele şi evenimentele sportive, cel mai probabil, vor fi anulate, deoarece naţiunea va intra într-o perioadă de doliu, de 10 zile.

Ce s-ar putea întâmpla dacă Majestatea Sa nu va fi în Londra

Pentru că Regina se află în Anglia, dar nu în Londra, va fi transportată cu o maşină specială la Palatul Buckingham, apoi va fi plasată în sala tronului, unde fi supravegheată de patru gardieni.

Citeşte şi: Modalitatea inedită prin care tatăl reginei Elisabeta a ascuns coroana în timpul războiului. Majestatea Sa a aflat abia acum 

Prinţul Charles va prelua atribuţiile

Fiul Reginei Elisabeta a II-a, Prinţul Charles, va prelua funcţia de rege. Conform protocolului special pentru asemenea eveniment, urmează să se convoace o şedinţă de Parlament, în care se vor discuta atribuţiile urgente pe care Charles trebuie să le îndeplinească. De asemenea, Prinţul ar avea programat un discurs pe care să-l ţină în seara morţii Reginei, pentru a se adresa oamenilor. A doua zi, la 11 dimineaţa, Charles va fi proclamat oficial rege, îşi va ţine jurământul, vor suna trâmbiţele şi drapelul va fi ridicat.

De asemenea, Prinţul Charles va avea dreptul să îşi aleagă un nou nume, asta pentru că monarhii britanici îşi pot alege propriul nume de conducere, atunci când ajung pe tron. De pildă, tatăl reginei Elisabeta, regele George al VI-lea, s-a născut cu numele Albert, dar a ales să se numească Regele George. S-a speculat că Prinţul Charles va alege tot numele George, după bunicul său.

Sursă foto: Shutterstock  



Recente

Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg
Rita Ora  foto   Instagram jpg