Cele mai ciudate practici de igienă din trecut. Femeile îşi spălau părul doar sâmbăta

Cei mai mulţi dintre noi se gândesc la Antichitate şi Evul Mediu ca la o perioadă în care oamenii erau murdari şi mureau de tineri din cauza unor boli provocate de lipsa de igienă. În realitate, mulţi se străduiau să fie mai curaţi, să-şi aranjeze părul, să-şi spele hainele şi dinţii, numai că foloseau metode inedite.

Contrar credinţei populare, îmbăiera era considerată foarte importantă în Evul Mediu. Romanii au creat băi publice, vikingii se spălau şi din motive religioase, în timp ce călugăriţele şi călugării făceau din spălatul corpului o parte a practiciilor spirituale. Oamenii de rând se spălau în râuri, lacuri sau izvoare termale la care nu aveau acces în sezonul rece de teamă de a nu face pneumonie sau hipotermie. Descoperă ce metode găseau pentru a-şi menţine cât se putea de curate hainele, podoaba capilară şi dantura!

Femeile aşteptau ziua de sâmbătă pentru spălarea părului

În perioada medievală, oamenii de rând îşi spălau părul doar sâmbăta datorită faptului că doreau să aştepte sfârşitul săptămânii de lucru. Procesul de spălare a părului avea nevoie de cel puţin două persoane. Femeile trebuiau să-şi scoată hainele de la brâu în sus, apoi altcineva îi freca părul cu uleiuri şi ierburi şi o altă persoană îi vărsa un ulcior de apă deasupra capului. Un alt motiv pentru care făceau acest lucru doar sâmbăta era acela că a doua zi mergeau cu părul curat şi frumos aranjat la slujba religioasă de duminică.

Dinţii erau curăţaţi cu crenguţe

Cu toate că este adevărat că oamenii din Evul Mediu nu aveau acces la un medic dentist, totuşi ei îşi doreau să aibă dinţii curaţi la fel ca noi. Foloseau crenguţe înfăşurate în pânză ca scobitori sau pe post de aţă dentară. O altă modalitate de curăţare a danturii era mestecarea frunzelor de nalbă, mentă, fenicul sau a seminţelor de anason. De asemenea, se clăteau adesea cu un amestec de apă şi oţet, un antiseptic eficient.

În lipsa apei, rufele erau spălate cu urină

În privinţa spălării rufele, se străduiau să îndepărteze murdăria, petele, grăsimile şi mai puţin la mirosul pe care-l aveau hainele după curăţare. Cei săraci foloseau aceleaşi haine zile sau săptămâni întregi, mai ales toamna şi iarna, când nu le puteau spăla în lacuri şi râuri. În loc de detergent, foloseau leşie, care era un amestec de cenuşă albă şi urină. Oricât de respingătoare ţi s-ar părea metoda, urina conţine amoniac, care ajuta la îndepărtarea petelor de pe îmbrăcăminte. Se pare că urina poate acţiona şi ca înălbitor, eliminând petele.

Regii şi nobilii francezi nu-şi tundeau niciodată părul

Pe atunci, bărbaţii care aveau părul lung îşi arătau rangul înalt, bogăţia şi puterea. Regii franci nu erau tunşi niciodată, începând din copilărie. Există şi o poveste despre doi prinţi francezi care urmau să urce pe tron. Au fost răpiţi, iar regina a avut de ales între a le tăia părul sau a-i ucide, iar aceasta a ales să fie ucişi mai bine decât să li se taie părul ceea ce ar fi fost dezonorant pentru ei. Unul dintre prinţi a scăpat, şi-a tuns părul şi a devenit călugăr.

Îşi curăţau urechile cu nişte linguriţe cu cozi lungi

În prezent, medicii recomandă tuturor să renunţe la introducerea beţişoarelor pentru curăţarea urechilor. În schimb, în trecut, se indica tuturor să folosească un instrument care semăna cu o lunguriţă, cu coada lungă care era la mare căutare pentru a îndepărta cerumenul acumulat în urechi, dar şi pentru îndepărtarea murdăriei strânse sub unghii. Unii vikingi aveau aşa ceva şi obişnuieau s-o poarte pe un lanţ la gât, pentru a le fi la îndemână.

FOTO: Shutterstock