Cine este impostorul care a vândut Turnul Eiffel de două ori. A formulat şi 10 recomandări pentru escroci

1 escroc eiffel jpg jpeg

Autoproclamat conte, Victor Lustig a fost unul dintre cei mai mari escroci pe care i-a avut omenirea. Vorbea cinci limbi străine şi a acţionat cu mare pricepere, reuşind să vândă Turnul Eiffel nu o dată, ci de două ori!

Născut în 1890 într-un orăşel din Austro-Ungaria, Victor Lustig se afla deja până la vârsta de 40 de ani pe lista de urmăriţi a 45 de agenţii de informaţii din lume. S-a folosit de carisma sa şi avea mai multe identităţi pentru a-şi duce la bun sfârşit acţiunile în afara legii. În 1925, pe când se afla la Paris, a pretins că este oficial american. A trimis o scrisoare afaceriştilor care lucrau în industria metalului, pe care i-a şi invitat la hotelul în care era cazat, la o întâlnire. „Din cauza greşelilor inginereşti, reparaţiilor mult prea costisitoare şi din cauza problemelor politice despre care nu pot să vorbesc, demolarea Turnului Eiffel a devenit necesară”, le-a spus el afaceriştilor. Astfel şi-a justificat Lustig „necesitatea” vânzării Turnului Eiffel, care urma să intre în posesia celui care îi oferea mai mulţi bani pentru această construcţie. Escrocul a profitat şi de faptul că administrarea turnului devenise o povară economică pentru primăria Parisului. Costurile prea mari de întreţinere ar fi „justificat” vânzarea şi valorificarea turnului la fier vechi.

Nu a durat mult şi Lustig, care îşi spunea conte, a fost asaltat cu oferte. Turnul a fost vândut lui Andre Poisson, însă escrocheria lui Lustig nu a ieşit la iveală. Poisson nu l-a reclamat pe Lustig, iar acesta a avut tupeul să repete schema, astfel că a scos din nou la vânzare Turnul Eiffel. De această dată, cumpărătorul a făcut reclamaţie la poliţie, motiv pentru care Lustig a fost nevoit să fugă în SUA, unde a continuat şirul de escrocherii. A fost, în cele din urmă, prins şi condamnat la 20 de ani de închisoare. A murit la 57 de ani.

10 reguli pentru escroci

Victor Lustig a fost un impostor cu clasă şi metodă şi chiar a reuşit să formuleze 10 „recomandări” pentru escroci:

1. Fii un ascultător răbdător. Acest lucru va duce către succes, nu vorba multă şi inutilă.

2. Să nu pari niciodată plictisit.

3. Aşteapt-o pe cealaltă persoană să-şi exprime opiniile politice, iar apoi aprobă-le.

4. Lasă interlocutorul să îşi spună părerile religioase, iar apoi spune-i că şi tu crezi la fel.

5. Intră în discuţii despre sex, dar nu le continua decât dacă interlocutorul doreşte acest lucru.

6. Niciodată să nu vorbeşti despre boli decât dacă un interes special o cere.

7. Niciodată să nu te bagi în chestiunile personale ale unei persoane. Până la urmă, vor povesti ei de bunăvoie.

8. Nu te făli. Lasă-ţi importanţa să fie discret evidentă.

9. Să nu fii niciodată murdar.

10. Nu te îmbăta niciodată.

Foto: historia.ro



Recente

Royal Ascot 2026  sursa foto   Profimedia jpg
2392286 jpg
Olivia Wilde  foto   Profimedia jpg
WhatsApp Image 2026 06 17 at 12 25 08 jpeg
Shakira  foto   Profimedia jpg
Jane Seymour  foto   Instagram jpg
meghan markle profimedia jpg
medium shot woman packing jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Jennifer Lopez, Ben Affleck  foto   Profimedia jpg
Bruce Willis cu soția  foto   Profimedia jpg
COREY FELDMAN  foto   Profimedia jpg
familia Beckham  foto    jpg
Kanye West, Bianca Censori  foto   Profimedia jpg
beautiful night sky background with half moon stars jpg
artistic scene inspired by art nouveau style with colorful depictions jpg
Adriana Lima  foto   Profimedia jpg
actor  foto   profimedia 0590266956 jpg
Elizabeth Hurley, Billy Ray Cyrus  foto   Profimedia jpg
Warren Beatty  foto   Profimedia jpg