Cu ce scop a fost construit Turnul Eiffel şi de ce doreau parizienii să pună la pământ „erecţia‟ din inima Parisului

1 shutterstock 1536803810 jpg jpeg

Construit pentru Târgul Mondial din 1889, Turnul Eiffel se voia a fi distrus rapid după festivităţi. Scriitorul francez Guy de Maupassant îl considera un coşmar inevitabil, agonizant. Alţii l-au numit felinar stradal tragic, aparat de făcut mişcare cu catarg imens de fier, incomplet, confuz şi deformat sau o coloană hidoasă cu balustrade.

Cu toate acestea, astăzi, Turnul Eiffel, un simbol al romantismului şi frumuseţii, în inima Oraşului Luminilor, a reuşit să supravieţuiască furtunii de voci dezaprobatoare ale vremii de altădată.

Construit pentru Târgul Mondial din 1889, Turnul Eiffel a fost, iniţial, construit pentru a comemora 100 de ani de la Revoluţia Franceză. Scopul nobil a fost trimis într-un con de umbră de un grup vocal de parizieni, care ar fi vrut ca monumentul să fi fost dărâmat imediat după terminarea festivităţilor.

De fapt, chiar înainte de începerea construcţiei, Turnul Eiffel a fost afectat de proteste în masă, conduse de critici parizieni, care îl caracterizau drept „inutil şi monstruos‟, ce ar putea „murdări‟ Parisul pentru totdeauna.

De ce a fost construit Turnul Eiffel?

Alexandre Gustave Eiffel s-a născut la 15 decembrie 1832 şi a crescut la Dijon, capitala Burgundiei. În familia sa se practica ţesutul, dar Gustave a fost influenţat de doi unchi chimişti, care i-au îndreptat atenţia asupra metalelor. A ales Parisul, unde a căutat să-şi facă un nume. Mai întâi, a obţinut un loc de muncă în echipa inginerului de construcţii feroviare Charles Nepveu, care i-a încredinţat, ulterior, executarea podului Bordeaux. Lucrările lui Eiffel la pod au fost finalizate în 1860. După această lucrare, Eiffel a primit şi alte proiecte complexe.

În 1886, guvernul francez a organizat un concurs pentru construcţia unei structuri emblematice pentru viitorul Târg Mondial de la Paris, care a coincis şi cu comemorarea centenară a Revoluţiei Franceze. Acest proiect de referinţă trebuia finalizat în termen de trei ani.

Încrezător în abilităţile sale de arhitect, Eiffel a decis să prezinte un proiect pentru concurs. Proiectul său despre un turn imens cu structuri de oţel a câştigat în faţa celorlalte 700 de proiecte depuse în acelaşi scop.

Ce scriau sute de artişti în petiţia împotriva Turnului Eiffel

Pentru Eiffel, turnul a fost un simbol al secolului modern. El spera că structura se va dovedi utilă şi pentru activitatea meteorologilor şi a cartografilor, având în vedere înălţimea ei extraordinară.

Dar nu toată lumea a fost impresionată. Ştirile despre turnul de oţel întunecat au stârnit critici din partea publicului, în special în rândul legiunii de artişti a oraşului creativ.

Conduşi de Charles Garnier, arhitectul din spatele faimosului Grand Palais Garnier, sute de artişti - în mare parte pictori, poeţi şi scriitori - au semnat o petiţie publică, în semn de protest faţă de Turnul Eiffel.

Petiţia a fost publicată de Ziua Îndrăgostiţilor, în publicaţia locală Le Temps, şi a clarificat poziţia grupului cu privire la „uriaşul coşul de fum negru”.

„Scriitori, pictori, sculptori, arhitecţi şi devotaţi pasionaţi ai frumuseţii neatinse, până acum, a Parisului, protestăm cu toată puterea noastră, toată indignarea noastră, în numele lipsei franceze de simţ estetic ... împotriva erecţiei din inima capitalei noastre, a acestui inutil şi monstruos Turn Eiffel...‟, au scris artiştii în petiţie.

2 cpf promo de numar 128x89 jpg jpeg

Dar Gustave Eiffel vedea altfel lucrurile. El era convins că proiectul său are o valoare monumentală pentru societate. Gustave a afirmat atunci, că dacă cineva ar demola turnul său, acelaşi lucru s-ar putea face şi cu piramidele antice din Giza, pe motiv că erau „doar movile uriaşe de pietre”.

Din fericire pentru el, guvernul francez a rezonat cu el şi a permis ca turnul să se finalizeze şi să facă parte din simbolurile franceze.

@shutterstock  



Recente

Ramona Păun  jpg
Ce greseli faci in cuplu in functie de zodie  Sursa foto shutterstock 1490808767 jpg
Rita Ora jpg
Oppenheimer, Tom Conti  jpg
Pavel Bartoș jpg
Anne Hathaway jpg
Printul William si Kate Middleton jpg
Katy Perry jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Kelly Osbourne  foto   Shutterstock jpg
Lily Allen jpg
festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg