Descoperiri ciudate, care au fost premiate. Printre ele, sutienul folosit pe post de mască şi diamantele din tequila

1 sutien si masca jpg jpeg

Premiile Ig Nobel sunt distincţii acordate celor mai trăsnite realizării ştiinţifice. Anual sunt premiate cele mai ciudate invenţii, din diverse domenii. Iată o parte dintre aceste descoperiri!

Şi cercetătorii fac lucruri trăsnite! Când auzim de marii oameni de ştiinţă ai lumii, ne gândim imediat la premiile Nobel, Curie sau Prize, pe care ei le-au primit. Însă, trebuie să luăm în calcul şi premiile Ig Nobel, o formă de satiră, care se desfăşoară în fiecare an, exact cu o săptămână înaintea anunţării Premiilor Nobel.

Vacile care au un nume dau mai mult lapte

Catherine Douglas şi Peter Rowlinson de la Universitatea Newcastle, din Marea Britanie, au arătat că vacile care au un nume dau mai mult lapte, decât vacile care nu au un nume. Se pare că atitudinea face diferenţă! Dacă eşti prietenos cu o vacă, producţia ei de lapte poate creşte cu 258 de litri pe an.

Sutien folosit pe post de mască

Elena N. Bondar, Raphael C. Lee şi Sandra Marijan din Chicago au primit premiul pentru invenţia unui sutien, care, în caz de urgenţă, poate fi transformat în două măşti de protecţie - una pentru purtător şi una pentru o altă persoană. Sutienul este destinat oricărei persoane care poate intra în contact cu vapori periculoşi. Cupele sunt realizate din filtre cu aer, pot fi dezlipite, apoi legate cu uşurinţă peste nas şi gură, ele ajutând la purificarea aerului inhalat. Inventatorii spun că măştile nu sunt disponibile publicului larg, însă întotdeauna este bine să ai un sutien la îndemână!

O sticlă goală este mai solidă

Stephan Bolliger şi Steffen Ross, de la Universitatea Berna, din Elveţia, au primit premiul Ig Nobel pentru că au aflat care sticlă este mai solidă dacă o loveşti de cap, dintre o sticla plină cu bere sau o sticlă goală Singura problemă a acestor oameni de ştiinţă a fost găsirea voluntarilor care să fie de acord să se lovească cu sticlele de bere, în numele ştiinţei. Oamenii de ştiinţă au depăşit acest obstacol şi au descoperit că sticlele goale sunt mai solide decât sticlele pline de bere, deoarece lichidul din ele pun mai multă presiune pe sticlă, iar ea se sparge mai uşor. Desigur, oamenii de ştiinţă interzic folosirea sticlelor de bere în situaţii conflictuale!

Diamante din…tequila

Javier Morales, Miguel Apatía şi Victor M. Castano, din Mexic, au primit premiul pentru diamantele din tequila. Se pare că niciun strop din această băutură nu trebuie să fie irosit! Desigur, tequila trebuie încălzită la 536 de grade Fahrenheit şi trecută prin multe procese tehnologice până când va fi pregătită să fie purtată pe deget.

Panda te ajută să scapi de mirosurile neplăcute

Fumiaki Taguchi şi Song Guofu, de la Şcoala de Ştiinţe Medicale a Universităţii Kitasato din Japonia, au arătat că mirosul deşeurilor din bucătărie pot fi eliminate cu ajutorul unei bacterii extrasă din fecale de panda. Întrebarea este, cine va folosi vreodată această bacterie în bucătărie?

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Alexandra Catalina asistenta Serviciul de Ambulanta Bucuresti Ilfov jpeg
Untitled design (10) jpg
shutterstock 1983331838 jpg
WhatsApp Image 2024 11 20 at 12 40 28 jpeg
Donald Trump și familia  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez, Benn Afleck, Jennifer Garner  foto   Shutterstock jpg
Marius Manole   ținuta 1 ok jpg
Davina McCall  foto   Shutterstock jpg
Kourtney Kardashian  foto   Instagram jpg
astrologie zodii iarna parfum 2233424349 jpg
Ultimele cuvinte inainte de moarte  Sursa foto Pixabay consciousness 8809108 1280 jpg
Victoria Beckham  foto   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez  sursa foto   Shutterstock jpg
Regele Charles, Regina Camilla  sursa foto   Shutterstock jpg
Luna Plina in Taur 15 noiembrie 2024  Sursa foto shutterstock 2142428525 jpg
Angelina Jolie, Brad Pitt  foto   Shutterstock jpg
Demi Moore  foto   Shutterstock jpg
KV WSCM jpeg
actor pe covorul roșu  foto   Shutterstock jpg
Eva Londoria  foto   Instagram jpg