Dovedit ştiinţific: Când ne simţim cel mai bine în pielea noastră

2 shutterstock 171503546ok jpg jpeg

În adolescenţă începem să devenim mai conştienţi de noi, de ceea ce putem să facem şi să simţim. Odată cu o mai bună capacitate de a înţelege sensul existenţei apar şi teama de ridicol şi de a nu fi judecat. Vestea bună este că anii trec, ne maturizăm şi începem să căpătăm mai multă încredere în noi. Când este vârsta când ne simţim cel mai bine în pielea noastră?

Un studiu care a analizat numeroase cercetări în domeniu, la care au participat aproximativ 165.000 de participanţi, a scos la iveală vârsta la care ne simţim cel mai bine în pielea noastră. Adică avem o stimă mai bună de sine, ne simţim mai atrăgătoare şi mai inteligente. Iată ce se întâmplă în funcţie de perioadele vieţii şi de grupele de vârstă.

Stima de sine la copiii între 4 şi 11 ani

În perioada cuprinsă între 4 şi 11 ani se produce o creştere a stimei de sine la copii. Un motiv posibil pentru acest fapt este că cei mici încep să se simtă din ce în ce mai independenţi în această perioadă. Învaţă să facă lucruri pe cont propriu, iar acest lucru ajută la creşterea încrederii în sine.

La adolescenţi stagnează

Unele studii mai vechi au constatat că stima de sine scade în adolescenţă, iar acest lucru s-a crezut că are de-a face cu faptul că este o perioadă de tranziţie. Adolescenţii încep să meargă la liceu şi experimentează stări emoţionale şi schimbări fizice care le pot afecta stima de sine. De asemenea, încep să se compare mai des cu ceilalţi şi să se simtă mai conştienţi de sine. Cu toate acestea, cercetările actuale sugerează că, la vârste cuprinse între 11 şi 15 ani, nivelul de stimă de sine nu se schimbă. Mai mult, de la 15 ani, stima de sine începe să crească simţitor.

La maturitate creşte încrederea în forţele proprii

Stima de sine continuă să crească şi la vârsta adultă. În această perioadă, dezvoltăm trăsături de personalitate mature. Acest lucru se datorează faptului că ne asumăm noi roluri în societate, care ne impun să fim mai responsabili, mai conştiincioşi şi mai stabili din punct de vedere emoţional. Prin urmare, se întâmplă acest fenomen când suntem într-o relaţie, avem un loc de muncă sau devenim părinţi.

Când e apogeul

Începând cu vârsta de 60 şi până la 70 de ani, oamenii ating cel mai înalt nivel al stimei de sine. Totuşi, după aceea, încrederea în forţele proprii începe să scadă uşor, apoi puternic, după vârsta de 90 de ani. Acest lucru poate avea legătură cu faptul că dispar prietenii, rudele, dar şi rolul în societate. Din păcate, acest lucru poate provoca depresie, boli şi tulburări mintale.

@shutterstock



Recente

Tom Hanks si Rita Wilson  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
illustrated rendering twin avatar jpg
Blake Lively  foto   Profimedia jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Cher  foto   Profimedia jpg
vedetă  foto   Profimedia jpg
Charlize Theron, Timothee Chalamet  foto   Profimedia jpg
Patrick Swayze și Lisa Niemi  foto   Profimedia jpg
596725039 1401270914690601 3574014128883606289 n jpg
1555 jpg
Katy Perry  foto   Profimedia jpg
Sandra Bullock  foto   Profimedia jpg
ChatGPT Image Apr 16, 2026, 01 59 41 PM png
clickpentrufemei ro pexels deyvi romero 15310 89955 jpg
Prince  foto   Profimedia jpg
Elizabeth Banks  foto   Profimedia jpg
featured image (1) jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Lucy Liu  foto   Profimedia jpg