Elena Gheorghe a lansat piesa „Un gram de suflet”

1 83227 original jpg jpeg

După o pauză de 1 an şi jumătate, Elena Gheorghe lansează „Un gram de suflet”, odată cu o nouă imagine foarte feminină, senzuală, care aminteşte de flirtul din lumea latino-americană.

După o pauză de 1 an şi jumătate, Elena Gheorghe lansează „Un gram de suflet”, odată cu o nouă imagine foarte feminină, senzuală, care aminteşte de flirtul din lumea latino-americană.

Elena Gheorghe a cântat în premieră „Un gram de suflet” în cadrul evenimentului de lansare a noului ei single, alături de prieteni, dar şi de artişti, vloggeri şi oameni din media. Andreea Balan, Lora, Adela Popescu, Radu Vâlcan, Nicole Cherry, Amna, AMI, Tostogan’S, Magdyz, Theoxxh, Alpacalegion, Alexandra Ungureanu şi Adelina Pestriţu sunt doar câţiva dintre cei care s-au distrat pe ritmuri de bachata împreună cu artista.

Vizionarea videoclipului a fost urmată de un show live susţinut de către Elena Gheorghe, cara a cântat cele mai iubite hituri ale sale, printre care „Ecou”, „Vocea ta” şi „Până dimineaţa”.  

Alături de artistă a urcat pe scenă şi un cuplu de dansatori profesionişti, „Pas în Doi”. Mai mult decât atât, Lora şi Andreea Balan au avut un moment de dans spectaculos, plin de pasiune.

„«Un gram de suflet» e primul single de pe albumul pe care îl pregătesc de un an jumătate împreună cu minunaţii şi talentaţii băieţi de la EpiQ Records.

Dintotdeauna m-am simţit foarte bine pe ritmurile latino, cred că temperamentul meu e unul pasional, exploziv, pozitiv, la fel ca toată arta care vine din colţul ăla de lume”, a declarat Elena Gheorghe.

Povestea clipului „Un gram de suflet” este construită în jurul pasionalului bachata sensual, dansul care încălzeşte dance-hall-urile din lume şi toată coregrafia este făcută şi susţinută de un duo incredibil, campionii mondiali la bachata sensual, Sara şi Marco.

„Bachata e cea mai bună formă să exprim libertatea şi siguranţa de sine pe care le simte orice femeie care a trecut de 30 de ani. Sara şi Marco sunt un cuplu minunat, nişte artişti care vă vor tăia răsuflarea cu talentul şi pasiunea lor. A fost minunat să îi am alături de mine în clip”, a adăugat artista.

De-a lungul timpului, artista a lansat single-uri de succes precum „Body Song”, „Ecou”, „Antidot”, „Autograf”, „Până dimineaţa”, care au cucerit publicul şi posturile de radio din România, dar şi hituri precum „Mamma Mia”, „Midnight Sun” şi „Senor Loco”, care au ocupat primele poziţii în topuri din ţări ca Japonia, Israel, Spania, Polonia şi Italia.



Recente

featured image (1) jpg
8409091 jpg
WhatsApp Image 2025 12 14 at 22 24 03 jpeg
Christina Aguilera  foto   profimedia 1024617947 jpg
Prințul Harry  foto   Profimedia jpg
Keira Knightley  foto   profimedia 0969598416 jpg
945c4020 2138 4bff b8ba 1c91f6160dad jpg
Georgina Rodriguez  foto   Profimedia jpg
Britney Spears  sursa foto   Profimedia jpg
Angelina Jolie  foto   TIME, Profimedia jpg
Madonna  foto   Instagram jpg
Rob Reiner  foto   Profimedia jpg
Singur acasă  foto   Profimedia jpg
Cliff Richards  foto   Profimedia jpg
DSC00189 jpeg
Craciunul Nordului jpg
Iulia Vântur   Colinde, Corinde jpeg
Copy of Poster atractii SM 3 jpg
Ducesa Meghan Markle  sursa foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston, Justin Theroux  foto   Profimedia jpg