Kate Middleton este într-adevăr infertilă?

1 48731 original jpg jpeg

Soţia prinţului William al Marii Britanii, Kate Middleton, ar putea să sufere de infertilitate, potrivit unor informaţii apărute în presa britanică.

Cea de la care au pornit zvonurile este chiar soacra lui Kate,nimeni alta decât Camilla Parker Bowles. Ea le-ar fi spus unor apropiaţi că Ducesa de Cambridge nu poate avea copii.„Kate a avut probleme de sănătate în adolescenţă,probleme care acum pot avea impact asupra abilităţii sale de a concepe",au afirmat apropiaţii Camillei.

Toată lumea aşteaptă ca prinţesa Catherine să rămână însărcinată în curând,aceasta fiind o tradiţie în familia regală britanică. Atât prinţul William,în vârstă de 28 de ani,cât şi Prinţul Charles,au fost aduşi pe lume la puţin timp după ce părinţii lor s-au căsătorit.

De aceea,în familia regală este aşteptat cât mai repede un urmaş al lui William şi al lui Kate. „Dacă prinţesa Catherine nu va rămâne însărcinată în următoarele nouă luni,atunci va sfida 200 de ani de tradiţie britanică”,a declarat cunoscutul scriitor Andrew Morton.

Kate şi William s-au căsătorit pe 29 aprilie,fiind cea mai aşteptată nuntă a anului atât în lume,cât şi în Marea Britanie. Ceremonia a a avut loc la Westminster Abbey.



Recente

illustrated rendering twin avatar (1) jpg
Emily Blunt  foto   Profimedia jpg
fiica actorului, Jacqueline Falk, și Peter Falk  foto   Profimedia jpg
Kris Jenner  foto   Profimedia jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Sydney Sweeney  sursa foto   Profimedia jpg
Al Pacino și Beverly D'Angelo  foto   Profimedia jpg
Christina Applegate  foto   Profimedia jpg
numerology concept composition jpg
elizabeth taylor jpeg
WhatsApp Image 2026 04 16 at 21 11 43 jpeg
Adriana Lima, Profimedia (2) jpg
Charlize Theron  Profimedia jpg
Tom Hanks si Rita Wilson  foto   Profimedia jpg
Amber Heard  foto   Profimedia jpg
illustrated rendering twin avatar jpg
Blake Lively  foto   Profimedia jpg
actrița Sydney Sweeney  foto   Profimedia jpg
Cher  foto   Profimedia jpg