În efervescenţii ani ’70, când Ilie Năstase şi Ion Ţiriac aduceau faimă României câştigând cele mai râvnite premii din tenis (Wimbledon, Roland Garros, US Open, Cupa Davis), o româncă îndrăznea să viseze să le egaleze performanţele. „O fată blondă drăguţă, comunicativă, cu care-ţi place să stai de vorbă şi cu care ai ce discuta. Modelul clasic de antivedetă“, aşa cum o descria jurnalistul Radu Voia pe cea care devenise revelaţia feminină de la Roland Garros, în 1977.

Pentru Florenţa Mihai, născută pe 2 septembrie 1955, pe care fratele său, Cristi, încercase să o îndrume de mică spre gimnastică, sportul cu rachete îi oferise satisfacţii pe bandă rulantă. La 12 ani, se antrena la Dinamo alături de Virginia Ruzici, care avea să-i fie parteneră de joc şi prietenă pe viaţă. La 18 ani, când a ajuns în America cu doar 100 de dolari în buzunar, a bătut continentul american de la un cap la altul într-o rulotă, reuşind să se întreţină din premiile câştigate la turnee. Iar trei ani mai târziu, tot tenisul avea să-i aducă cea mai mare împlinire: cinci victorii la Paris, care o introduceau în cercul restrâns de sportive intrate în competiţia de la Roland Garros – lucru nemaiîntîlnit până atunci pentru tenisul românesc feminin şi atât de puţin relatat în presa vremii.

Jocul care a făcut istorie