Rebecca Roberts şi Rhys Weaver au încercat să devină părinţi ani întregi şi s-au bucurat enorm în momentul în care ea a reuşit să rămână însărcinată. Însă nu se aşteptau să aibă gemeni! Şi încă ce gemeni!

Medicii au descoperit că Roberts a rămas gravidă cu al doilea copil când s-a prezentat la ecografia de 12 săptămâni a primului ei făt. Se pare că între cei doi gemeni există o diferenţă de vârstă de trei săptămâni, conform celor relatate de ABC News.

Am fost absolut şocaţi să descoperim că aveam în pântec doi copii, în loc de unul!”, a declarat Rebecca. „Apoi mi-au spus că există o diferenţă de vârstă de trei săptămâni între cei doi copii, lucru care i-a şocat iniţial până şi pe medici.”

Doctorul David Walker a diagonosticat sarcina ca fiind superfetaţie, ceea ce înseamnă că apare o nouă sarcină când mai există deja una. Asemenea cazuri sunt foarte rare şi presupun ca ovulele femeii să fie eliberate de două ori şi tot de două ori sunt fertilizate şi implantate în uter. Se pare că sarcina pe care a avut-o Rebecca este cea cu diferenţa cea mai mare de vârstă între nişte gemeni.