Caligula, împăratul extravagant care şi-a divinizat calul, pe care l-ar fi vrut consul

1 shutterstock 1369496828 jpg jpeg

Fără îndoială, unul dintre cei mai extravaganţi împăraţi din istorie este Caligula, descris ca un personaj crud, sadic şi tiran. Despre calul său preferat se spune că ar fi urmat să primească funcţia de consul.

Născut în anul 12 d.Hr., cu numele Caius Caesar Germanicus, Caligula este fiul Agrippinei Maior şi a celebrului Germanicus. Viitorul împărat a fost obişnuit de mic cu viaţa cazonă, însoţindu-l pe tatăl său în campaniile acestuia. După moartea tatălui său, a urmat o perioadă dificilă, marcată de tensiuni.

În anul 31 d. Hr., Caligula a acceptat să locuiască pe insula Capri, la curtea împăratului Tiberius. Ajuns la bătrâneţe, Tiberius l-a adoptat şi l-a făcut moştenitor cu drepturi egale la tron cu vărul său, Tibrius Gemellus. După moartea lui Tiberius, în anul 37 d.Hr., prietenul lui Caligula şi aliatul pretorian, Naevius Surtorius Marco, a făcut aranjamente pentru ca tânărul să fie declarat singurul împărat al Romei.

În primele luni la tronul Romei, Caligula a fost generos, ceea ce i-a atras admiraţia. După o vreme, împăratul s-a îmbolnăvit, existând zvonuri că a fost otrăvit. Potrivit unora, acest lucru i-ar fi declanşat nebunia lui Caligula, care a început să îi îndepărteze pe cei despre care credea că au uneltit împotriva lui şi a iniţiat câteva acţiuni excentrice.

Incitatus, calul adorat

Caligula a fost un împărat al exceselor, iar pasiunea sa neobişnuită pentru calul său, Incitatus, este de notorietate. Se spune că împăratul roman a ordonat construirea unui grajd de marmură cu iesle de fildeş pentru Incitatus, pe care l-a împodobit şi cu bijuterii speciale. Calul său ar fi fost tratat regeşte, având în jur de 18 îngrijitori. S-a mai spus şi că împăratul a dormit lângă calul său în noaptea de dinaintea unei competiţii la care acesta urma să participe. Potrivit istoricului Lucius Claudius Cassius Dio, Incitatus ar fi avut o dietă specială pe bază de fulgi de ovăz amestecaţi cu foiţe de aur. Uneori, calul ar fi fost adus chiar să mănânce la aceeaşi masă cu Caligula.

Au existat câteva legende legate de această prietenie neobişnuită. Potrivit uneia, Caligula ar fi vrut să îşi declare calul consul. Această legendă ar fi apărut după ce Caligula a intrat în conflict cu Senatul. Împăratul ar fi vrut să îl numească pe Incitatus în funcţie de consul pentru a le arăta senatorilor cât de puţin contează demnitatea lor atâta timp cât şi un animal poate ocupa o funcţie politică. 



Recente

Dua Lipa  foto   Profimedia jpg
Jennifer Lopez cu Emme  foto   Profimedia jpg
people silhouette touching moon jpg
consultatii medikali (1) jpg
Gwyneth Paltrow  foto   Profimedia jpg
JLo  foto   Profimedia jpg
copii la piscina jpg
Natalia Vodianova  foto   Profimedia jpg
Cindy Crawford  foto   Profimedia jpg
Venezuela Fury  foto   Instagram jpg
Martin Short  foto   Profimedia jpg
GettyImages 86435455 jpg
Anne Hathaway  foto   Profimedia jpg
Elle Ferguson  foto   Profimedia jpg
Gordon Ramsay  foto   Profimedia jpg
Jaclyn Smith  foto   Profimedia jpg
Jessica Simpson  foto   Profimedia jpg
fantasy astral wallpaper composition jpg
Kylie Minogue  sursa foto   Profimedia jpg
Coperta Click! pentru femei Nr 11 2026 jpeg