Cum suna Pluguşorul comunist. Urările glorificau partidul şi cuplul prezidenţial „mult iubit”

1 646x404 1 jpg jpeg

Obicei străvechi, Pluguşorul a fost „modelat” de comunişti astfel încât să proslăvească regimul şi pe „marele grădinar care ne creşte cu mult har”. Există mai multe variante de Pluguşor din perioada socialistă, toate întrecându-se în a ridica în slăvi cuplul dictatorial şi „realizările” comuniste.

Pluguşorul este o tradiţie respectată cu sfinţenie de români, mai ales din zone precum Moldova, Muntenia şi Dobrogea. Ideea principală a urărilor Pluguşorului se referă la alungarea relelor din anul în curs şi întâmpinarea cu bucurie a unui an mai bun. În perioada comunistă, versurile au fost modificate astfel încât să fie dedicate regimului aflat la putere.

Într-un articol din „Cutezătorii”, celebra revistă pentru copii din perioada comunistă, obiceiul era descris astfel: „După datina străbună, cu prilejul Anului Nou, în Capitală şi în judeţele ţării va avea loc Pluguşorul copiilor şi tineretului prin care tînăra generaţie a patriei îşi va manifesta dragostea şi recunoştinţa pentru minunatele condiţii de viaţă şi muncă ce le-au fost create de către partid, de către secretarul său general, tovarăşul Nicolae Ceauşescu”.

Cum erau proslăviţi regimul comunist şi cuplul prezidenţial

Există mai multe variante de Pluguşor, însă toate au în comun proslăvirea conducătorilor „iubiţi”.

Varianta din 1980 suna astfel:

„Aho, aho, copii şi fraţi/ Staţi puţin şi nu mînaţi/ Şi urarea mi-ascultaţi/ C-am pornit-o de cu zori/ Prin ţară colindători/ Prin oraşe, prin comune/ Cu urările străbune/ De viaţă, de sănătate/ La constructorii voinici/ La mineri, la-nvăţători/ Că ni-e ţara cîmp de flori/ Răsădit de muncitori/ Tînăr să se-nalţe-n soare/ Cu uzine, cu ogoare/ Şi cu vise minunate (…) Ia strângeţi-vă flăcăi/Şi sunaţi din zurgalăi/Să răsune munţi şi văi/ Hăi, hăi! Anul care s-a-ncheiat/ A fost mîndru şi bogat/ Am înălţat un imn ales/ Pentru-al XII-lea Congres/ Cîntând dragostea fierbinte/ Pentru bravul preşedinte/ Reales de-al ţării For/ Şi de întregul popor/ Să ne fie înainte/ Înţelept conducător/ Nalt exemplu, far şi zbor…” Haideţi să-i urăm în cor/Sănătate, fericire/Ia uraţi din pluguşor/Şi sunaţi din zurgălăi/Să răsune munţi şi văi! Hăi, hăi! Pentru cei ce construiesc/Pe pământul românesc/Viaţă nouă, -nfloritoare/Hai cu toţii măi flăcăi/Peste munţi şi peste văi/Să urăm din zurgălăi, Hăi, hăi!“.

Varianta din 1986 a Pluguşorului amintea şi recunoştinţa şoimilor şi pionierilor patriei, iar Elena Ceauşescu era numită „mamă iubitoare”:

„Tovarăşe Nicolae Ceauşescu, un părinte/Noi din inimă fierbinte, şoimii patriei cu drag/Am adus aici cu drag roua zilelor senine/Din grădiniţe, cămine/Recunoştinţa toată, că ni viaţa minunată/Şoimii vă urează spor, dragi şi buni conducător/Sănătate, împlinire, pentru a ţării propăşire“. „Tovarăşa Elena Ceauşescu,  vă iubim/Căci aproape vă simţim/Ca pe o mamă iubitoare, bună şi ocrotitoare/Noi, cu inima în toate/Vă urăm de sănătate/Anul Nou, trainic şi bun/Şoimii într-un glas vă spun/Mai mânaţi mai flăcăi/Şi porniţi din bice măi şi sunaţi din zurgălăi/Mânaţi măi!“.

După şoimi, au fost amintiţi pionierii, purtătorii cravatelor roşii cu tricolor. „Aducem din adâncul inimilor mulţumirea cea mai profundă/Tovarăşului Nicolae Ceauşescu, un părinte, erou între eroi/…Asemeni comuniştilor eroi/Ne vom forma şi noi/Învăţând de la cei mari/Să fim patrioţi, revoluţionari“.

Foto: adevarul.ro



Recente

Katherine Hepburn jpg
Shania Twain, abuz sexual  sursa   Shutterstock jpg
Cea mai in varsta castigatoare a unui premiu Grammy  Sursa imagine Instagram angelaalvarez1927 jpg
Meghan Markle si Printul Harry jpeg
Printul Harry jpg
Paradoxul zilei de nastere  Sursa imagine shutterstock 150755498 jpg
kim kardashian  sursa   Instagram jpg
Cele mai ciudate obiceiuri alimentare ale celebritatilor  Sursa imagine Instagram  wearedavid mia jpg
Oprah Winfrey, Tom Cruise nunta  sursa   Shutterstock jpg
Vedete care au devenit mame in 2022 jpg
meghan markle, cățeii ducesei  sursa   Shutterstock jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck (2) jpg
Kylie Jenner jpg
Wednesday  jpeg
vedete care au înșelat cu bona copiilor  sursa   Shutterstock jpg
Vedete care s au căsătorit de două ori cu același partener  jpg
central nucleara Cernobil  sursa   Shutterstock jpg
Semne neobisnuite ca esti insarcinata  Sursa imagine Pixabay jpg
Cadouri nepotrivite pentru Sărbătorile de Iarnă jpg
Printul John 4 jpeg